În ședința extraordinară de miercuri, 21 august, consilierilor locali din Câmpia Turzii li s-a adus spre aprobare proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico economici pentru obiectul de investiții „Amenajare patinoar și skatepark Câmpia Turzii”.
Edilul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, spunea în ședința că și acest proiect este de ceva timp la Ministerul Dezvoltării.
„Toate proiectele au trecut de toate filtrele și comisiile și au îndeplinit toate cerințelele, așteptăm să se semneze de la Ministerul Dezvoltării”, menționa Dorin Lojigan, primarul municipiului Câmpia Turzii
Date tehnice despre Proiectul Amenajare Patinoar și Skate Park Câmpia Turzii
Componenta recreativă a proiectului integrat presupune amenajarea unei suprafețe totale de 2.950 mp ca spațiu cu funcțiune recreativă și de agrement. Se propune:
– crearea unui skate park în suprafață de 600,80 mp, primul din Municipiul Câmpia Turzii;
– amenajarea unei suprafețe de 558,00 mp care va fi utilizată ca patinoar în aer liber iarna și ca teren polisportiv vara, primăvara și toamna;
– amenajarea unei gradene de 134,30 mp, pentru cele două obiective principale, din care pot fi urmărite evenimentele care se desfășoară la nivelul acestora;
– construirea unei clădiri anexe cu o suprafață de 49,60 mp, cu funcțiune principală de vestiar;
– amenajarea de spații verzi în suprafață de 873,30 mp, în jurul obiectivelor menționate mai sus;
– amenajarea a 734 mp de trasee pietonale
– dotarea infrastructurii cu echipamente și accesorii sportive, recreative, de agrement, mobilier urban, etc.
Lucrările executate pentru atingerea obiectivelor menționate mai sus includ: amenajarea de alei principale din beton, destinate circulației pietonale, amenajarea skate-park-ului și dotarea acestuia în conformitate cu cele mai recente tendințe în domeniu, amenajarea terenului polisportiv (fotabal, handbal, baschet, volei)/patinoarului, și dotarea cu echipamente specifice, inclusiv cu o mașină de gheață; amplasarea unei gradene cu o capacitate de până la 180 de locuri, montarea de stâlpi de iluminat ornamental pe întreg amplasamentul, furnizarea și instalarea de mobilier urban modern, compatibil cu reglementările urbanistice și cu preocupările autorităților publice de protecție a mediului înconjurător, realizarea unei construcții anexe, din zidărie portantă, care va ave rolul de vestiar, cameră tehnică și cameră de pază, realizarea rețelei de alimentare cu energie electrică pentru asigurarea iluminatului ambiental și a sistemului de irigații, plantarea de gazon și plante.
Valoare – 22.599.277,09 lei, respectiv 4.852.233,40 Euro