Când vor să ia o pauză de la antrenamentele istovitoare, băieții de la lotul național de box își trag sufletul la o miuță.
Chiar dacă nimeni nu știe când se vor relua competițiile de la box, pugiliștii români trag tare în cantonament!
Băieții lui Dumitru Dorobanțu visează la momentul în care vor urca din nou în ring, dar până atunci se luptă la sala de forță cu haltere de 150 de kilograme. Pugiliștii sunt buni nu doar să dea cu pumnul ci și la sportul numărul 1 al Planetei.
Când vor să se relaxeze, își roagă antrenorul să îi lase la o partidă de fotbal. Cel mai bun dintre ei este Robert Jitaru, care atunci când a fost mic a jucat un an fotbal.
„Mă pricep puțin și la fotbal. Și colegii mei se descurcă, jucăm între noi, dar nu de performanță, ne relaxăm” – Robert Jitaru, component al lotului național masculin de box.
Emoții mari cu Olimpiada!
Pentru anul viitor Robert are planuri mari, să se califice la Olimpiada de la Tokyo, dar are și o temere: speră ca această competiție să nu fie amânată din nou din cauza Pandemiei de Coronavirus.
„În ultima perioadă, mi-e greu să cred ceva concret. Din ce observ, totul este din ce în ce mai rău …noi sperăm să se țină Olimpiada și să se țină competițiile” – Robert Jitaru, component al lotului național masculin de box.
Vor ca 2021 să fie anul lor
Boxerii de la lotul național se gândesc cu emoție la 2021, an în care vor avea loc Jocurile Olimpice de la Tokyo și își doresc enorm să fie acolo.
Până atunci, au nevoie de concursuri și să treacă de Turneele Preolimpice de la Londra și de la Paris, din primăvara anului viitor.
„Știu că pot să merg la Tokyo și sper! Dar pentru asta avem nevoie de competiții, de sparinguri, de meciuri” – Andrei Arădoaie, component al lotului național masculin de box.
România are un singur pugilist calificat la Jocurile Olimpice, Cosmin Gîrleanu, la categoria 52 kg.