Ziua de 23 iulie 2022 va fi una cu multe activități, pentru cetățenii care vor asista la Zilele Comunei Ceanu Mare.
De la ora 16:00, pe terenul sintetic de fotbal din Ceanu Mare, va avea loc un meci de mini-fotbal între grupele de copii U14 ale AS Viitorul Ceanu Mare și ACS Unirea Tritenii de Jos.
De la ora 17:00, pe același teren, va debuta turneul de mini-fotbal pentru copii U8, la care vor participa formațiile: Sporting Cluj Napoca, Sticla Arieșul Turda (două grupe) și ACS Unirea Tritenii de Jos.
După turneul de mini-fotbal, va avea loc un turneu demonstrativ de Old Boys, la care vor participa Primăria Comunei Ceanu Mare, Primaria Frata, Primăria Tritenii de Jos și Primăria comunei Sânger, din județul Mureș.
De asemenea, pe scena amplasată în curtea Școlii Gimnaziale din Ceanu Mare, Campionul Mondial de KickBoxing, Ionuț (Tancul) Iancu va susține o demonstrație de arte marțiale!
Vă așteptăm!