Consilierilor locali li s-au adus în față proiectul de hotărâre privind utilizarea sumei de 130.000 din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Local al municipiului Câmpia Turzii.
Așadar, consilierii locali au votat, în unanimitate, ca suma de 130.000 lei, bani din fondul de rezervă bugetară, să fie împărțită după cum urmează:
-Suma de 90.000 de lei pentru activitatea de dezinfecție străzi, alei, trotuare, locuri de joacă, fitness, parcuri și parcuri se agrement
-Suma de 40.000 lei o sa fie folosită pentru achiziționarea de materiale și echipamente de protecție necesare combaterii epidemiei covid 19.
Fondul de rezervă bugetară este la dispoziția consiliului local într-un procentaj de până la 5 % din totalul cheltuielilor.
Acest fond de rezervă se utilizează la propunerea ordonatorilor principali de credite pe baza de hotărâri ale consiliilor respective, pentru finanțarea unor cheltuieli urgențe sau neprevăzute apărute în cursul exercițiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamități naturale.