Marți, 15 decembrie, în sala de așteptare a I.M.L. Cluj își face apariția un bărbat, însoțit de fetița lui în vârstă de 13 ani. Părintele mărturisește că fetița lui a fost bătută în ziua precedentă, în plină stradă, de un pescar beat-turtă, cu o vergea metalică în formă de V, care fixează undița în timpul pescuitului. Acesta a reacționat violent la remarca unui copil, dintr-un grup de minori – și apoi la râsul fetiței -spărgându-i acesteia ochelarii și lăsându-i urme pe frunte și mâini!
Dl. George, tatăl Denisei – fetița agresată – mărturisește că incidentul a avut loc ziua precedentă, în jurul orei 16.30, chiar lângă casă, în fața unui bloc de pe strada Lotus, unde fetița se afla într-un grup de copii… Explică bărbatul mai departe:
“Pescarul, un vecin din blocul vecin, trecea beat spre casă, echipat și cu un întreg harnașament de undițe și bagaje în spate. Când l-a văzut, un băiat în vârstă de opt ani a exclamat, spontan, deloc batjocoritor: “Azi-mâine mergem și noi la pescuit!” Moment în care, auzind remarca băiatului, pescarul s-a întors la grup, și a revărsat un val de înjurături asupra copiilor.
Înjurături care, rostite de un om beat, care abia putea vorbi, au stârnit râsul nestăpânit al fetiței mele. Și, în secunda următoare, individul și-a dat jos încărcătura de unelte de pescuit și a scos o vergea metalică în formă de V, după care – nici una, nici alta – i-a ars cu ea câteva lovituri, puternice, peste față. Dar să vă povestească mai departe Denisa ce s-a întâmplat, ca să auziți din gura ei”.
Fetița se gândește, preț de două-trei secunde, după care preia din zbor relatarea începută de tatăl ei:
“Primul lucru, după ce m-a lovit cu vergeaua, a fost că ochelarii mi s-au făcut țăndări… Totuși, norocul meu a fost că aceștia mi-au protejat ochii la prima lovitură și, de asemenea, pentru că lentilele erau de plastic, altminteri, dacă ar fi fost de sticlă, cioburile m-ar fi putut orbi! În rest, am reușit – cum am putut! – să mă apăr cu mâinile, dar până la urmă tot m-am ales cu un cucui în moalele capului ! Și, imediat după ce bețivul a plecat, l-am sunat pe tati, care a apărut, în două-trei minute, împreună cu poliția…”
Dl. George arată apoi că agenții s-au deplasat la apartamentul pescarului, pentru a afla ce se întâmplase, însă acesta a refuzat să-i primească: le-a spus că va vorbi cu ei mai târziu, deoarece acum nu poate fiindcă e-n stare de ebrietate. Nu-și termină bine fraza și bărbatul este poftit, împreună cu fetița, în cabinetul de consultații. Cei doi se întorc repede, cu un certificat în mână. Apoi, pregătindu-se de plecare, dl. George ține să tragă concluziile acestei situații revoltătoare:
“Chiar acuma ne deplasăm la poliție pentru a face plângere penală pe numele individului, după care mă gândesc serios să mergem la psiholog, fiindcă fetița a suferit și o traumă psihică, nu numai fizică… Totodată, deși la început s-au arătat mirați că îi chemăm doar pentru niște ochelari sparți și răni minore, sper din tot sufletul ca polițiștii turdeni să facă dreptate, deoarece nu reprezintă normalitate faptul ca o fetiță de 13 ani să fie bătută, în plină stradă, de un bețiv”!