Vreme de trei zile, Sala de Sport „Gheorghe Bariţiu” din Turda a găzduit un adevărat festival al minihandbalului. Trei zile de handbal, dar, mai important, trei zile de bucurie în care frumuseţea acestui sport a fost împărtăşită unui public extraordinar.
În perioada 22-24 februarie, peste 300 de copii au luat parte la un spectacol al bucuriei, un spectacol de mini şi baby handbal care a adus satisfacţii şi zâmbete de bucurie.
Ediţia a VII-a a Memorialului „Ioan Deteşan” la mini şi baby handbal a adunat sportivi de la cluburile: Potaissa Turda, Vipers Deva, Atletic Satu Mare, CSM Reşiţa, Concordia Chiajna, HC Beldiman Arad, Extrem Baia Mare, Pegasus Târgu Mureş, Adep Satu Mare, LPS Târgu Mureş, Academica Cluj, CSM Târgu Mureş, Viitorul Cluj, Academia Minaur, Alpha Oradea, HC Sibiu şi LPS Bistriţa.