<
Actualitate

Femeie rătăcită căutată de polițiști

La data de 10 august a.c., în jurul orei 02.40, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că, în zona centurii din localitatea Florești, se află o persoană adultă, de sex feminin, singură, iar din cauza zonei și orei nepotrivite la care a fost văzută, apelantul a decis să-i ofere ajutor, însă femeia ar fi refuzat.

Totuși, apelantul a sesizat polițiștii despre prezența ei în zona respectivă.

S-au făcut căutări în cursul nopții, însă aceasta nu a fost găsită.

Căutările au fost reluate în cursul zilei de azi, 10 august a.c., împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și a Grupării de Jandarmi Mobilă, precum și voluntari din cadrul unei asociații.

Menționăm că, până în prezent, nu a fost înregistrată vreo sesizare referitoare la dispariția unei persoane care să corespundă semnalmentelor furnizate de apelant.

Polițiștii continuă activitățile specifice și le solicită celor care dețin informații utile, să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS