Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că la data de 2 mai, în jurul orei 09.00, CIOTLĂUŞ MIHAELA-VETURI, în vârstă de 30 de ani, din sat Poiana Frăţii, comuna Frata, județul Cluj, a plecat de la locuinţa sa, iar până în prezent nu s-a mai întors.
Aceasta prezintă următoarele semnalmente: înălțime 1.68 m, 72 kg, păr negru, ochi căprui, ten măsliniu. La momentul plecării purta pantaloni tip jeans, de culoare albastră, bluză de culoare roz, geacă de piele de culoare roşie.
Persoanele care pot furniza orice informaţii despre femeie, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!