<
Actualitate

FEMEIE DIN CAMERUN, DEPISTATĂ CU ȘEDERE ILEGALĂ ÎN JUDEȚUL CLUJ

Poliţiştii de imigrări din Cluj au depistat o femeie din Camerun, care nu au părăsit teritoriul României la expirarea dreptului de şedere. Pe numele acesteia a fost emisă o decizie de returnare sub escortă, iar până la îndepărtare a fost luată în custodie publică. La ieşirea din ţară va fi instituită măsura de nepermiterea intrării pe o perioadă de 5 ani.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Cluj, au desfăşurat, la data de 15 aprilie a.c., o acţiune în scopul combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.
Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, a fost depistată o femeie în vârstă de 27 de ani, din Camerun, care nu mai îndeplinea condițiile șederii pe teritoriul României.


În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de imigrări au stabilit că aceasta a intrat legal în România, în baza unei vize de lungă ședere în scop de studii, iar la expirarea perioadei de ședere nu a părăsit teritoriul țării noastre și nici nu a făcut demersuri în vederea prelungirii dreptului de ședere.
De asemenea, în perioada cât s-a aflat pe teritoriul României a încercat să treacă ilegal frontiera de stat, ulterior solicitând o formă de protecție internațională în țara noastră. Întrucât cererea sa a fost respinsă în procedura de azil, avea obligația de a părăsi teritoriul României în termen de 15 zile, măsură care nu a fost respectată.
Ca urmare a celor constatate, pe numele acesteia a fost emisă o decizie de returnare sub escortă și condusă la Centrul de Cazare pentru Străinii luaţi în Custodie Publică Arad până la îndepărtarea de pe teritoriul României. La ieşirea din ţară, pe numele său va fi instituită măsura de nepermiterea intrării în România pentru o perioadă de 5 ani.

***
Contăm pe respectul cetăţenilor faţă de legislaţia în domeniul imigraţiei şi îi invităm să ne contacteze pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale în domeniu, la tel./fax 0264 – 555656 sau utilizând căsuţa serviciului poştal electronic cj.igi@mai.gov.ro.

De asemenea, invităm cetăţenii străini şi europeni să viziteze site-ul propriu al Inspectoratului General pentru Imigrări, www.igi.mai.gov.ro, prin intermediul căruia au posibilitatea să se informeze (inclusiv în limba engleză) cu privire la reglementările normative din domeniul regimului străinilor şi cetăţenilor europeni în România, documentele necesare pentru prelungirea dreptului de ședere temporară în România, precum şi posibilitatea de a înregistra on-line cererea de prelungire a dreptului de şedere temporară sau de înregistrare a rezidenţei în România, utilizând extensia www.portaligi.mai.gov.ro.

SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI CLUJ

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS