Munca și dedicarea ta sunt o sursă de inspirație pentru noi toți. Îți dorim mult succes în toate proiectele viitoare! Bravo, Alexandru!
Discursul sefului de promoție Alexandru Todea din clasa a VIII a C, promotia 2020-2024
,, Hristos s-a Înălțat! Azi suntem într-o zi de mare sărbătoare religioasă.
Sărut mâna doamnelor și domnișoarelor și bună seara domnilor și dragi colegi.
Sunt onorat și foarte fericit să vorbesc acum.
Oriunde privesc, văd amintiri vii, cunoscându-vă pe mulți dintre dumneavoastră.
Nouă ani … parcă au trecut într-o clipă.
Dar, în seara asta, sunteți toți ai mei, pentru câteva minute și vă mulțumesc să îmi primiți în dar prețuirea.
O să citesc, pentru început, gândurile unor inițiați ai vremii lor, potrivite momentului în care ne aflăm.
Cand un tânar crește frumos, iese parcă din strâmbătate o întreagă lume. scria Constantin Noica.
Cine îl vede pe copil cum creşte? Nimeni! Numai cei care vin din altă parte spun: Vai, ce-ai crescut! Dar nici mama, nici tata nu l-au văzut când creştea. El a devenit, în timp. Şi în fiecare clipă a fost ceea ce urma să fie, scria și Antoine de Saint Exupery
Și, continuând de la ce urma să fiu, a fi premiant și a fi șef de promoție înseamnă să trasezi o cale completă și complexă, cu muncă, trăiri, emoții și momente de început de viață valoroasă.
Rememorez cu mare bucurie, azi, în ceas de sărbătoare, festivitățile de premiere de la consursuri și de la finalurile de ani de școală, începând cu clasele primare și în continuare, cu gimnaziul.
Pe drumul devenirii, m-am transformat în cele mai nepotrivite și în cele mai izbutite ipostaze de a fi Alexandru de azi, știind că un învingător în viață, trebuie să depășească constant cea mai bună variantă a sa, cum spunea Robert Kiyosaki.
Am aspirat la performanță cu toată ființa. Mi-am dorit strălucirea și să devin o stea a acestei școli, excelența fiind rezultatul gradual al străduinței de a face mai bine, în opinia lui Pat Riley și un mod de a fi. Asta-i pohta ce-am pohtit – excelența -. Au fost cuvintele marelui voievod Mihai Pătrașcu Viteazul, când a unit Ardealul, Moldova și Țara Românească.
Îmi amintesc cum, din primele zile de gimnaziu, eram pregătit și am simțit că voi ajunge cel mai bun elev la Teodor Murășanu, unul care să ofere ajutor sau tăcere acolo unde este nevoie și forță și lumină, asemeni lumânării aceluiași Saint-Exupery, o lumânare a cărei esență nu este ceara, care lasă urme, ci lumina.
Mulțumesc lui Dumnezeu că s-a gândit să fiu și eu! Am crescut frumos, cu povestea lui Iisus Hristos de câte ori era momentul de spus și de ascultat povești, în copilărie. Am ascultat cărțile pe care le citea mama, cu voce tare, scrise de Hrisostom Filipescu și Savatie Baștovoi, doi ieromonahi plini de har și iubire ai neamului românesc.
Ador geografia, istoria, matematica, slăbiciunile mele, de fapt, fiind cifrele, găsite în mod desăvârșit în fiecare din aceste discipline. Cu ajutorul lor am visat, am călătorit în timp și mi-am păstrat bucuria de a trăi altfel, atunci când realitatea mă copleșea. Fără să îmi dau seama, mă călăuzea sfatul lui Eleanor Roosevelt și anume că viitorul aparține celor care cred în frumusețea viselor lor.
Îmi iubesc țara și poporul, până la lacrimi, îi iubesc marele trecut și marele viitor, așa cum le numea Mihai Eminescu în poezia Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie. Din iubire de țară și neam am ales să îmbrac la final de clasa a opta ia, bluza noastră tradițională. În măsura în care firea îmi îngăduie, încerc să respect învățăturile înaintașilor de a fi: modest, cinstit, generos, drept, să iert, să ajut și să iubesc.
Mă simt binecuvântat și mândru că sunt a șasea generație de urmași din neamul lui Avram Iancu, marele erou moț, avocat și revoluționar din generația pașoptistă și că o parte din ce avea mai bun Avram Iancu a ajuns și în mine – iubirea de România, de români și de dreptate -; la fel simțea și scria și Alexandru Vlahuţă: Într-o țară așa de frumoasă, cu un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevarată religie iubirea de patrie și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru ca poți spune:”Sunt român!” .
Și așa fiind, în ani, mi-am creat calea și conturul unei vieți în așteptarea conținutului de măsura viselor și dăruirii ce mă însuflețesc.
Dacă mi-aș scrie cartea vieții, aici s-ar încheia un capitol drag, un capitol pe care, atât eu cât și colegii, l-am lăsat să fie scris de inocență, de veselie, de emoții, de performanțe, de iertare și de multă iubire.
Și dacă ar exista un secret despre cum să trăiești așa, capitolul, răspunsul ar fi autenticitatea fiecăruia dintre noi … eroii unui basm cu frumoși și frumoase, care am învățat unii de la alții, devenind părți din viețile noastre.
Astăzi stăm aici, la capătul unei călătorii ce a durat nouă ani. Nouă ani în care am învățat nu doar matematică și științe, ci și arta de a face schimburi avantajoase în pauze și cum să ne ascundem de ochii profesorilor pentru a prinde viață câte o năzbâtie.
Mulțumim familiilor noastre. Ei reprezintă totul pentru noi: mame, tați, frați, bunici, mătuși, unchi, dragi prieteni … Ei toți sunt nucleul iubirii și protecției ce aparține eternității. Dragostea lor ne dă curaj să ne desprindem în siguranță și să ne urmăm calea. Vor rămâne de la voi, peste timp, pildele pline de sens, poveștile serioase și hazlii, învățămintele, martori valoroși și tăcuți ai adulților ce vom deveni. Mulțumim că ne-ați susținut și că ne iubiți necondiționat.
Mulțumim învățătoarelor noastre și profesorilor noștri. Fără răbdarea și atenția voastră, nu am fi ajuns aici. Ați fost ghizii noștri, mentorii noștri și, uneori, chiar și psihologii noștri. Și pentru asta, vă suntem recunoscători. Și da, chiar și atunci când ne-ați prins copiind la teste … am învățat ceva: cum să fim mai discreți data viitoare.
Colegilor mei, ce pot să spun? Am crescut împreună, am învățat împreună și, cel mai important, am creat amintiri. Am împărtășit râsete, lacrimi, mici răutăți copilărești. Am fost o echipă, și chiar dacă uneori ne-am certat sau am ales să petrecem timp în moduri și în locuri diferite, întotdeauna ne-am susținut unul pe altul.
Acum, când ne pregătim să trecem la următoarea etapă, să ne amintim cu recunoștință că fiecare greșeală a fost o lecție, fiecare succes un motiv de sărbătoare și fiecare moment petrecut împreună o parte din povestea noastră unică. Să ne păstrăm curiozitatea, să ne urmăm pasiunile și să ne construim viitorul cu încredere în noi și cu multă dăruire și, astfel, să împlinim cel mai nobil scop al unei vieți -acela de a fi fericiți- cum memorabil spune Dalai Lama.
În încheiere, deși matematica ne-a învățat că nu putem împărți niciodată cu zero, experiența noastră aici, ne-a arătat că împreună putem împărți orice – chiar și cele mai mari provocări.
Vă mulțumesc și vă doresc succes tuturor în aventura care urmează, pentru că cei mai frumoși ani din viață sunt anii ce vor veni, cum și Victor Hugo a lăsat scris.”
Alexandru Todea, clasa a VIII a C.
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
