FC Câmpia Turzii: Câteva din concepțiile și direcțiile pe care dorim să mergem în dezvoltarea parteneriatului nostru în folosul copiilor noștri

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comentarii

Comunicat FC Câmpia Turzii: DRAGI PĂRINȚI,

Profitând de faptul că ne-ați fot aproape până acum, dar și prin prisma faptului că suntem angrenați în competițiile oficiale, dorim pe această cale să vă împărtășim câteva din concepțiile și direcțiile pe care dorim să mergem în dezvoltarea parteneriatului nostru în folosul copiilor noștri, așadar:

Pct. 1. LIMITELE RELAȚIEI ANTRENOR – PÃRINȚI

Care sunt limitele relației antrenor – pãrinți?

O întrebare care naste multe pãreri dar și mai multe controverse. Fiecare are opinia lui, mai mult sau mai putin obiectivã, mai mult sau mai putin argumentatã. Totul e în functie de nivelul de cunostinte, de nivelul de întelegere a fenomenului, dar si de asteptãrile avute, atât ca antrenor, cât si ca pãrinte.

Din punctul nostru de vedere, în această relație, în ceea ce îi privește pe antrenori, aceștia sunt obligați:

1. Sã punã accent, în primul rând, pe procesul de FORMARE A JUCATORILOR, și NU PE FORMAREA ECHIPELOR. Cel puțin pânã la nivelul juniorilor republicani rezultatele nu ar trebui sã intereseze pe nimeni (aici ne referim la scorul meciurilor);
2. Sã fie în permanențã preocupați de procesul de instruire, de formarea și educarea copiilor și juniorilor, sã caute sã-și perfecționeze aptitudinile și deprinderile corect învãțate și sã le corecteze pe cele greșit însușite;
3. Sã gãseascã metode și mijloace prin care sã creascã valoarea individualã a jucãtorilor;
4. Sã caute sã aibã la dispoziție toate condițiile materiale necesare bunei desfãșurãri a procesului de pregãtire. Principalul responsabil de aceastã problemã este clubul.

În ceea ce-i privește pe pãrinți, aceștia ar trebui sã-și clarifice în primul rând, de ce au adus copiii la fotbal și să reflecteze la următoarele întrebări:

• Pentru cã e un loc unde îi pot lãsa sã se joace, un anumit timp, cu alți copii?
• Pentru cã e un loc în care ei se pot forma, pentru viațã, într-o anumitã profesie, cea de fotbalist?
• Pentru a-și satisface o dorințã personalã, pentru a-și alina o dezamãgire trãitã de ei în perioada copilãriei?

Dacã menirea centrelor de copii și juniori este de a forma fotbaliști, adicã de a oferi o specializare profesionalã, atunci pãrinții, în momentul în care aleg o anumita scoala de fotbal, o fac pentru a-și lãsa copiii pe mâna unor specialiști, așa cum se întâmplã și în sistemul de învãțãmânt. Glumind puțin, încã nu am auzit de pãrinți care sã meargã la ora de matematicã sã ofere indicații copilului pentru rezolvarea anumitor probleme sau cadrului didactic ce metode de predare sã utilizeze, chiar dacã e profesor de matematicã.

Cu toate acestea, cunoaștem bine de tot zicala, la fotbal și la politică se pricep toți (cel puțin așa au impresia), iar în momentul participãrii la antrenamentele grupelor de copii toatã lumea « știe» mult mai bine decât antrenorul ce trebuie fãcut.

Astfel, se naște legitim următoarea întrebare: De ce nu s-au fãcut pãrinții antrenori? De ce nu-și antreneazã ei copiii acasã și i-au adus la scoala de fotbal? Acestea nu sunt întrebãri rãutãcioase, ci doar logice, politicoase, de bun simț.

Pãrinții trebuie sã rãmânã Pãrinți și atât. Orice alt rol jucat de pãrinte în cadrul procesului de pregãtire se va dovedi, în timp, a avea efecte negative, în primul rând în procesul de formare a propriului copil, iar mai apoi pentru antrenor. Partea de pregãtire a copiilor revine antrenorului, el fiind cel care trebuie sã știe ceea ce are de fãcut la antrenament, ce metode și mijloace utilizeazã în procesul de instruire, în conformitate cu particularitãțile de vârstã și posibilitãțile de moment ale copiilor.

Pretenția noastră ca și club de fotbal este că relația dintre antrenor și pãrințe trebuie sã fie una de respect reciproc, de colaborare, deschisã unei comunicãri care sã vizeze, în primul rând, copilul.

Și totusi, de multe ori, relația între antrenor și părinți poate fi una dificilă. Dificultatea acestei relații este determinatã de numãrul destul de mare și de diferit de temperamente, caractere și nivele de educație cu care antrenorul trebuie sã se confrunte, dar și cu diverse concepții despre fotbal și pregãtire, pe care tot mai mulți pãrinți încep sã le emitã.

Tocmai de aceea se impune prezentarea unui set de reguli pe care pãrinții trebuie sã-l respecte atunci când vor sã dezvolte o relație constructivã cu antrenorii din cadrul clubului, dar mai ales cu antrenorul de la grupa la care sunt instruiți copiii lor.

Pct. 2. REGULILE RELAȚIEI ANTRENORI – PÃRINȚI

1. Începând cu grupa U8 în sus părinții își vor aduce copiii la antrenament conform programului stabilit și nu vor mai putea asista de pe margine pe durata întregului antrenament;
2. După terminarea antrenamentului (nu mai repede) părinții pot veni, după copiii lor;
3. Cel care conduce antrenamentul sau jocul de fotbal, dirijeazã jucãtorii sau echipa, este antrenorul, nu pãrinții. Rolul pãrinților înceteazã în momentul în care intrã în incinta bazei sportive. (Nu de puține ori lipsa cunoștințelor de specialitate, subiectivitatea, euforia și, mai ales, dorința mult mai mare decât cea a copiilor de a practica fotbalul determinã conflicte pãrinte-copil, pãrinte-antrenor, antrenor-copil, copil-copil, ceea ce nu poate ajuta în procesul de instruire).
4. În cazul în care pãrinții participã la jocurile grupelor de copii și juniori, ei trebuie sã se limiteze doar la susținerea si încurajarea jucãtorilor. Copiii apreciazã aplauzele și încurajãrile. Pãrinții încurajeazã, nu antreneazã echipele. În momentul în care, pe margine sau în tribune, mai apar 2, 3, …5 « antrenori » din rândul pãrinților, atunci se creeazã confuzie în mintea jucãtorilor, în interiorul echipei;
5. În situația în care un părinte preia din tribune rolul de antrenor, oferind indicații propriului copil și/sau întregii echipe, copilul lui va fi primul care va fi înlocuit;
6. Antrenorii trebuie sã ținã în permanențã legãtura cu pãrinții, iar aceștia sã înțeleagã cã este necesarã informarea continuã a antrenorului asupra eventualelor probleme ce ar putea sã aparã din punct de vedere familial, al stãrii de sãnãtate, al situației școlare sau al interesului manifestat de copil fațã de prezența la antrenament.
7. Pãrinții trebuie sã înțeleagã cã prioritar, la grupele de copii și juniori, nu este obținerea rezultatelor, ci formarea jucãtorilor. Aceasta reprezintã una dintre marile greșeli de abordare în ceea ce privește procesul de antrenament și finalitatea sa. Nu de puține ori, lipsa rezultatelor și presiunea constantã manifestatã de pãrinți asupra copiilor îi determinã pe aceștia sã-și piardã încrederea în forțele proprii sau chiar sã refuze sã mai vinã la antrenament. Este principalul motiv pentru care foarte mulți dintre copii renunțã sã mai practice fotbalul.

Pct. 3. GREȘELI ÎNTÂLNITE ÎN CADRUL RELAȚIEI ANTRENORI – PÃRINȚI

Atât antrenorii cât si pãrintii fac anumite greseli în procesul de pregãtire a copiilor.

Unele greșeli ale antrenorilor: (pe care dorim să nu le mai întâlnim în cadrul clubului nostru)

1. aderarea antrenorilor la cererea pãrintilor de a grãbi procesul de instruire, de a trece peste etapele firești ale instruirii, lipsind în felul acesta copiii de asimilarea unor cunoștințe specifice vârstei sau potentialului de moment;
2. acceptarea implicãrii pãrintilor în procesul de antrenament și în stabilirea calendarului competițional al grupei;
3. acceptarea participãrii zilnice a pãrintilor la sedintele de antrenament;
4. dorința de a forma echipe, de a oþine rezultate pozitive, înaintea formãrii jucãtorilor (în special la grupele mici sub U15).

Greșelile cele mai frecvente ale pãrintilor (observate până acum):

1. dorinta de a-și vedea copilul, mult prea repede, jucând precum Messi sau ca și Cristiano Ronaldo, etc.;
2. impresia cã se pricep la fotbal, mai ales dacã au si practicat un anumit timp în copilãrie, la juniori sau la seniori. A juca fotbal nu este același lucru cu a antrena în fotbal!!!. (Vezi cazul echipei Steaua București câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni în anul 1986 și să ne punem următoarea întrebare: Câți fotbaliști din acea echipă au ajuns antrenori?)
3. dorința de a-și vedea copilul câstigând tot timpul;
4. dorința ca echipa la care joacă copilul sãu sã câstige întotdeauna, uitând de faptul cã, într-o scoalã de fotbal, scopul este formarea și specializarea jucãtorului în fotbal și nu crearea de echipe.

Greseli comune antrenori –pãrinti:

1. pretenția de a vedea copiii progresând mult prea repede. Trebuie respectate toate etapele de dezvoltare în acest domeniu sportiv. Studiile de specialitate arată faptul că orice forțare a copilului în pregãtirea profesionalã, în timp nu va face decât rãu acestuia;
2. dorința de a arãta ca marile echipe ale lumii.
3. PS. Ca si în viatã, si în fotbal, marile greseli pe care le comitem sunt cauzate de încercarea de a ne satisface anumite nevoi, dorinte, care nu au nici o justificare stiintificã sau logicã. Tocmai de aceea, este nevoie sã încercãm sã eliminãm hazardul si amatorismul din procesul de antrenament, iar principalii pioni responsabili de acest lucru, pentru a nu influenta negativ procesul de formare a copiilor si juniorilor, sunt antrenorii si pãrintii, fiecare cu rolul sãu bine stabilit.

Dragi părinți nu uitați, copiii noștri au nevoie de două lucruri esențiale în dezvoltarea lor: de sprijin și încurajare. (Sprijin atunci când dau de greu și încurajare spre nevoile lor, iar împreună acestea două vor duce la reușită).

În concluzie: PARINȚII TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ PĂRINȚI ȘI ATÂT!

Împreună, ne dorim să parcurgem acest drum și vă asigurăm de faptul că întregul club de fotbal FCCT (staff administrativ și tehnic) va lua întotdeauna deciziile cele mai bune și corecte pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor noștri.

 

Vă mulțumim pentru sprijin și înțelegere,

 

Doamne ajută,

Hai Câmpia!!!