CNS Cartel ALFA susține inițiativa introducerii taxei de solidaritate. Încurajăm grupurile care reprezintă intereselor mediului de afaceri să privească problema din toate punctele de vedere, nu doar prin prisma concurenței pe maximizarea profitului, care a dus în trecut la distrugerea statului social. 
În același timp, cerem guvernului să facă politicile publice democratic, pornind de la realitățile economice și sociale din România, în beneficiul cetățenilor.
Propunerea introducerii unei taxe de 1% pe cifra de afaceri a marilor companii, numită și taxa de solidaritate, a produs un val de reacții în rândul grupurilor care reprezintă interesele mediului de afaceri. Taxa de solidaritate este menită să aducă venituri în plus la bugetul de stat care mai apoi să fie repartizate către sănătate și educație, domenii care au avut de suferit imens de la restructurările din perioada de austeritate (2008 – 2012), precum și în perioada pandemiei.
Mediul de afaceri este foarte interesat de sănătate și de educație, iar adesea primim mesaje încurajatoare din partea acestuia: Trebuie să îmbunătățim serviciul de sănătate! Trebuie să facem mai mult pentru educația copiilor. Totuși, când vine vorba de soluții, ni se spune că statul cheltuie prea mult, că trebuie să mai tăiem din cheltuieli sau să mutăm paturi de la spitalele de stat la cele privat. O viziune dominantă în România este aceea că statul cheltuie mult și că trebuie să tăiem de pe unde prindem, căci altfel banii se vor duce în surse necurate. Isteria furtului din bani publici a atras de la sine și o reticență față de mărirea taxelor pe profiturile marilor companii, taxării dividendelor sau introducerii taxarii progresive a veniturilor și averilor. 
Totuși, nu putem să cerem un sistem de sănătate performant sau reformă în educație, fără fondurile necesare. Astfel, soluția este mult mai simplă, iar aceasta începe cu o alocare mai mare de fonduri către sectoarele menționate anterior, in același timp cu o mai bună colectare a taxelor și impozitelor.
Tot auzim despre creșterea economică pe care o înregistrează România, însă distribuția acestei creșteri nu se face în favoarea lucrătorilor. 50-51% merge către capital (angajatori), și doar 40-41% către lucrători, deși Europa are în medie o distribuție inversă: 50-51% la lucrători și 40-41% pentru capital (angajatori).
Taxa de 1% nu va afecta magazinul de la colțul blocului și nici buticul pantofarului din piață. Taxa de solidaritate reprezintă modalitatea prin care mediul de afaceri profitabil, care beneficiază de pe urma unei forțe de muncă competitive, dar plătite puțin, își poate arăta solidaritatea față de situația dezolantă din România. Mai ales că avem atâtea exemple în care mari business-uri multinaționale, cu cifre de afaceri enorme, declară un profit infim sau chiar negativ, uneori cu un număr de lucrători mic (50-80 salariați). Spre exemplu, firme de export cereale – CARGILL Agriculture, COFCO, AMEROPA, BUNGE Romania, cu cifra de afaceri în perioada 2005-2020 de cca 20-30 miliarde lei (cca 4-7,5 miliarde euro) și în același timp, pe această perioadă au realizat profituri negative de -4,69% sau -1,5% sau profit pozitiv de 0,34% sau 0,87%.
Nu le cere nimeni să plece, dar în același timp, este momentul să înceteze speculațiile, cu atât mai mult cu cât problema taxării este discutată serios la nivel internațional, cu propuneri de măsuri care să reducă evaziunea,
Această propunerae a atras imediat atenția lui Florin Cîțu, a Camerei Americane de Comerț din România (AmCham), cât și a Consiliului Investitorilor Străini (FIC).
Într-un comunicat de presă din data de 7/12/2021, AmCham declara că mediul de afaceri nu contestă nevoia de finanțare de la bugetul de stat pentru sisteme critice sau categorii vulnerabile, dar consideră că maniera în care guvernul dorește să introducă această taxă nu este benefică. Nu este prima dată când AmCham critică dorința introducerii unei taxe de solidaritate, a impozitului progresiv sau extinderii drepturilor sociale ale angajaților. În 2007, AmCham s-a pronunțat categoric împotriva unei taxe de solidaritate de 1%, spunând că nu este momentul potrivit și că mai bine ne gândim la o strategie pe termen lung. 
De atunci au trecut 14 ani, iar în prezent AmCham în continuare nu vede un moment oportun pentru a suplimenta bugetul de stat cu fonduri adiționale.
AmCham, alături de FIC, reprezintă interesele marilor grupuri de afaceri, fără a se gândi la cetatenii si lucratorii din România care suferă astăzi de pe urma soluțiilor promovate de aceste două entități. În perioada crizei financiare din 2008 – 2012, AmCham a militat activ pentru flexibilizarea pieței muncii în România, prin relaxarea legii, reducerea protecțiilor sociale și distrugerea sindicatelor. AmCham, la fel ca în prezent, se considera eroul într-un misiune de salvare a României, de aducere a acestei țări pe linia de plutire, de stopare a migrației masive și de protejare a oamenilor de rând.
În lupta pentru salvarea României, efectele schimbărilor Legii Dialogului Social (62/2011) și Codului Muncii – lucruri cu care AmCham se mândrește – au fost dramatice pentru forța de muncă din România:
- Migrația spre exterior a crescut, numărul contractelor pe salariul minim a crescut exponențial, iar protecția angajaților a avut de suferit;
- Contractul colectiv de muncă la nivel național a fost desființat;
- Românilor care lucrează în companii mici și în alte tipuri de relații de muncă le-a fost restricționat dreptul constituțional de asociere. Pentru a-și forma un sindicat, aceștia au nevoie de 15 membri din cadrul aceleiași unități. Cum majoritatea afacerilor în România au mai puțin de 15 angajați, este imposibil pentru o parte considerabilă a forței de muncă să se organizeze colectiv.
- Au fost relaxate inspecțiile la locul de muncă.
Sigur că este nevoie concomitent și de îmbunătățirea colectării taxelor și impozitelor, cât și de eficientizarea ANAF-ului. Totuși, eficientizarea sistemului de colectare nu este singurul pas pe care trebuie să-l facem când vorbim de îmbunătățirea statului social.
În condițiile în care la nivel european și global se pune problema taxării multinaționalelor, în România nu putem să menținem discursul că taxele produc doar daune.
Dacă ne dorim prosperitate, trebuie să ieșim din paradigma în care privim statul doar ca pe un consumator de bani care nu oferă nimic înapoi cetățenilor. Pentru a putea oferi un nivel de bunăstare ridicat cetățenilor, avem nevoie de un serviciu de sănătate și de educație performant, public, care să-i servească pe toți în mod egal.
Lucrătorii plătesc 45% taxe pe muncă, plus taxele incluse în toate produsele de consum. De ce ar trebui ca tot ei să suporte și subvenții publice, servicii și costuri de infrastructură de care beneficiază în principal marile companii, fără ca acestea să contribuie cu o parte echitabilă?
Din aceste motive, susținem introducerea taxei de solidaritate de 1% și dorim să vedem o înaintare a discuției pe tema taxării progresive a veniturilor și averilor.
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
