Duminică, 28 aprilie 2024, în Duminica Floriilor, la Timișoara a avut loc cea de a XXXVI a ediție a Festivalului Fanfarelor. Printre cele zece formații muzicale prezente în acest festival a fost și Fanfara ”Promenada” a Centrului Cultural din Câmpia Turzii. Alegerea pieselor precum Superstițion, Spoitoreasa, Aladin, Pirates of the Caribbean, Thriller, Bubamara, Smoke, Mamy Blue a fost una curajoasă, interpretare pieselor a fost una pe măsură și apreciată de publicul din Timișoara.
Iată ce ne spune d-nul Apahidean Lucian, un fanfarist cu vechi ștate, un fost subofițer în fanfara militară din Timișoara și originar din Câmpia Turzii,
,,Fanfara ”Promenada” din Câmpia Turzii a ajuns pentru întâia oară la Timișoara, vechi leagăn de cultură și artă interpretativă din țara nostră. Așa cum am promis, la ora fixată eram acolo însoțit de căteva emoții firești și greu de stăpânit. Ținută frumoasă, instrumente lună, pupitre noi, aranjare scenică ce mai, profesionistă prezentarea. Emoții de ce? Pentru că fiind de-al locului, ghirișan, am apucat să văd câteva evoluții și ce era clar pentru mine era că profesionalismul abia se arăta, era pe cale să se instaleze în interpretarea micuților instrumentiști.
Ehei și au început să cânte. Una de încălzire. Primul gând a fost că e bandă, CD ceva. Măi dar prea se potriveau mișcările dirijorului cu suflăturile copiilor – și la asta mă cam pricep. Dragilor, această modestă localitate, Câmpia Turzii prin ceea ce au prezentat instrumentiștii Fanfarei ”Promenada” și-a asigurat un binemeritat loc în tradiția milenară a zonei, a Banatului, a interpreților muzicii de fanfară. Numele orașului a fost efectiv cântat de membri ”Promenada”, care a cules aplauze și ovații din partea publicului, un public extrem de avizat, Timișoara fiind o vatră a muzicii în general și a celei de fanfară în special. Repertoriul ales a fost o altă uriașă surpriză, una plăcută pe care vă las să o descoperiți și să o gustați cu ocazia unor viitoare manifestații din oraș unde capul de afiș va fi ea, Fanfara ”Promenada”.
Eu mulțumesc dirijorului, domnului Sălăjan Radu Florin, familiei acestuia care sunt parte din proiectul minunat, ”Promenada”, unui purtător de inimă uriașă într-un trup mic, Nicușor Lăcătuș, un om care nu are nevoie de prea multă prezentare el făcând deja parte din panoplia numelor cu care ne mândrim în orașul nostru, membrilor orchestrei, copii, adolescenți și tineri studenți despre care cei care i-au cunoscut, gazdele de la Hotelul Central, profesorii Centrului de Cultură și Artă a Timișorii au avut numai cuvinte de laudă și apreciere pentru educația primită acasă și modul civilizat de comportare, pentru curățenia lăsată după spectacol, modestia și frumusețea gesturilor pe toată durata vizitei în Timișoara.
Dragii mei, m-ați făcut mai mândru decât eram și eram oricum foarte mândru. Vreau să închei amintindu-vă că odată cu ovațiile publicului vă spuneam cu voce tare că ați câștigat un loc în casa primitoare care este Timișoara, o mamă bună care adoptă mulți copii și știe să-i îngrijească și să-i crească frumos așa ca voi. Felicitări și pregătiți-vă, a fost doar un început.”