Municipiul nostru este din nou pe harta internațională a muzicii, datorită pasiunii și talentului tinerilor muzicieni din Fanfara Promenada. Aceștia au revenit triumfători de la Festivalul Internațional de Muzică și Dans Popular „Sunny Beach” din Nesebar, Bulgaria, unde au obținut premiul cel mare, Grand Prix Nestiya Art Festivals Black Sea Pearls.
În perioada 19-21 iulie 2024, fanfara a încântat publicul și juriul cu un repertoriu eclectic, care a inclus atât piese celebre precum „Superstition”, „Pirates of the Caribbean” sau „Thriller”, cât și marșuri tradiționale. Prestația lor energetică și plină de viață a fost răsplătită cu numeroase aplauze și aprecieri, culminând cu acordarea celui mai important premiu al festivalului.
Succesul fanfarei nu s-a oprit aici. Pe lângă titlul „Grand Prix”, Fanfara Promenada a obținut și Trofeul Festivalului, iar Sorina Oltean, subșeful fanfarei, a fost distinsă cu titlul „Miss Festival”.
Fanfara Promenada a Centrului Cultural Câmpia Turzii este o prezență constantă în viața culturală a orașului, participând la numeroase evenimente și manifestări. Acest nou succes internațional vine să confirme talentul și profesionalismul tinerilor muzicieni, consolidând poziția fanfarei ca ambasador cultural al orașului și al României.
Direcția Relații cu Comunitatea.