Duminică 27 martie 2022, în localitatea Tăuții Măgherăuș a avut loc un concert de muzică de fanfară ,,In memoriam Pop Dorina”, dar și aniversarea a zece ani de activitate muzicală a fanfarei Stibina. Acest eveniment cultural a fost organizat de Consiliul Local a orașului Tăuții Măgherăuș, precum și Asociația ,,Comunicați cu Noi. Această manifestare a început cu o paradă prin centrul orașului la care au participat trei fanfare, Fanfara ,,Promenada” Câmpia Turzii, Fanfara ,,Rodna” din Rodna și Fanfara ,,Stibina” din localitate. În deschidere, primarul orașului Tăuții Măgherăuș, d-nul Marinescu Dumitru a urat bun venit formațiilor participante dar și importanța de a susține cultura în acest oraș.
Primii care au urcat pe scena Casei Orășenești de Cultură din Tăuții Măgherăuș a fost Fanfara Promenada din Câmpia Turzii, dirijat de Sorin Sălăjan. Aceștia au cântat piese de muzică ușoară din repertoriul muzical al unor formații consacrate, ABBA, Thriller” Bubamara, precum și muzică populară, Cântă cucul și Măi române, românaș, soliștii vocali a Fanfarei ,,Promenada” au fost Csoma Melisa și Pop Gabriela.
Cea de a doua formație care a urcat pe scenă a fost Fanfara ,,Rodna” din Rodna, dirijat Lehel Szabo. Piesele muzicale abordate de acestă fanfară au fost „Vultur marș”, Șharazan, Vals nr 2, Condorul, Despacito și Rosamunde.
Ultima formație care a urcat pe scenă a fost fanfara sărbătorită pentru cei zece ani de activitate, Fanfara Stibina, dirijat de Szekely Mihaly, din repertoriul acestei fanfare am regăsit pese celebre, cum ar fi, Eternal Father, Mambo no. 5, Never ending story, Pirates of the caribbean, La bonita, Mambo jumbo, Havana, Raiders march, Egy szal harangvirag, Harry Potter și Mission impossible.
La finalul acestei manifestări, fiica celei care a fost d-na Pop Dorina, a dat citire o scurtă prezentare a înfințării fanfare Stibina din Tăuții Măgherăuș.
În urmă cu 10 ani, doamna Pop Dorina a adunat la un loc o mână de copii din Tăuții Măgherăuș și le-a pus în față câte un instrument și o partitură. Ei se uitau la fel la amândouă, nu înțelegeau nimic, nici din una, nici din cealalaltă. Apoi au început să studieze, să înțeleagă, să iubească muzica și instrumentele de suflat. Zeci de copii au crescut studiind teorie muzicală și un instrument în cadrul fanfarei ,,Stibina”, cu doamna Dorina în spatele lor. Unii dintre copii au mers apoi mai departe să studieze la conservator, apoi să cânte pe scene mari europene –de la Fanfara ,,Stibina” plecând. Alții au plecat să cânte la fanfare mai mari iar alții cântă doar din plăcere, iar alții au venit iar și iar în pepiniera fanfarei.
Tortul aniversar a fost momentul care a încheiat acest concert aniversar.