<
Actualitate

Expoziție colectivă de artă plastică ,,Dialog în culori”

Sala mică a Palatului Cultural ”Ionel Floașiu” din Câmpia Turzii, a fost sâmbătă 29 octombrie 2022, ora 17,00, gazda unei expoziții colective de artă plastică intitulat ,,Dialog în culori”. Protagoniștii acestei expoziții au fost copiii îndrumați de d-na Iuliana Pop. Copiii au expus peste 50 de lucrări în diferite tehnici, pictură, grafică, fotografie. Lucrările expuse, din punct de vedere artistic s-au ridicat la un nivel foarte calitativ, cu foarte multă expresivitate prin natura culorilor folosite.

De la această expoziție, noi, cei din sală, putem spune că arta plastică la Câmpia Turzii are continuitate și asta datorită unor oamnei cu mare suflet, care-i îndrumă pe cei mici spre dragostea primei arte din cele 7 arte. De asemenea Ștefania Petric pe lângă lucrările expuse, ea a încântat publicul prin interpretarea a două cântece –Perfect și All of me.

Au expus următorii copii: Andone Ana – Medeea, Blaga Ioana Alexandra, Bradu Delia Mariana, Călugăr Sara Ionela, Cărăian Petra Daria, Ceclan Giulia, Chiș Melissa – Pompilia, Comșa Ana Maria, Hațiegan Julia Camelia, Mândru Tudor Cristian, Moldovan Alexia – Magda, Mureșan Carina, Oros Adelina Maria, Petric Ștefania, Sabău Teodora – Maria, Spălnăcan Nadia Selena, Șasa Ana – Cristina, Șasa Andra Claudia, Șasa Smaranda – Maria și Vălean Georgiana.

Iuliana Pop, îndrumător:

-Lucrările copiilor sunt rodul creațilei lor, inspirate din teme clasice, sau mai actuale, au cuprins întreaga paletă de tematică, de la natură statică, peisaj, portret, până la abstract. Au lucrat de asemenea în diferite tehnici și pe diferite materiale de suport. Aceste lucrări reprezintă sufletul lor atât prin culorile și tehnicile folosite cât și prin și prin expolzia de frumos și de culori. De aceea am dorit ca expoziția noastră să se numească ,,Dialog în culoare”.

Mihaela Sebeni, artist plastic Asociația Artiștilor Plastici Câmpia Turzii:

-Lucrările copiilor sunt speciale așaca ei, pline de culoare, pline de energie. Aici am alături de mine pe eleva mea Georgiana Vălean care m-a surprins plăcut cu lucrările ei de fiecare dată, unele le-am văzut pe pagina ei de facebook, și altele aici. Felicit pe toți copiii și pe Iuliana Pop pentru dăruire și pasiune.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS