Seria interviurilor cu artiştii locali din Turda şi Câmpia Turzii continuă. Săptămâna aceasta am avut plăcerea de a o avea ca invitată pe Maria Larisa Oniş.
În opinia Larisei, este foarte greu să vorbeşti despre tine ca persoană, ca om, ca om de artă, este mult mai uşor să vorbeşti despre alții decât să vorbeşti despre tine.
Larisa nu crede despre ea că este un artist, în adâncul sufletului ei arta a dăinuit dintodeauna. A fost întodeauna atrasă de artă, de frumos, de tot ce exprimă frumusețe, din primele clase i-a plăcut să citească, iubeşte natura, iubeşte florile dintotdeauna.
În clasa a IV-a, a V-a, devora romane polițiste şi vroia să se facă detectiv, mai apoi în clasa a VI-a dorea să devină arheolog, cotrobăia prin tot ce există în pivnițe, poduri, pe la rude şi cunoştințe, era fascinată de tot ce e vechi. Însă pasiunea pentru citit a rămas, citea din orice domeniu, pentru dorința de a şti cât mai multe. Mai apoi în liceu a început să scrie poezii de dragoste, la fel cum cum începe toată lumea.
Larisa şi-a dorit foarte mult să urmeze calea verişorilor săi, unul fiind pilot, iar celălalt paraşutist, a vrut să meargă la ”Bobocul”, dar s-a desfințat secția de pilotaj femei şi aşa a ”aterizat” la Facultatea de Filologie.
Pasiunea pentru pictură a Larisei a apărut târziu, mai desena, mai schița, mai mult inconştient, când gândea îi plăcea să ”mâzgălească” tot felul de hârtii. Până undeva în jur de 40 de ani, Larisa nu se gândea, nici măcar nu i-a trecut prin minte că va picta vreodată. A vorbit cu două cunoştințe, amici buni, cu domnul Alexandru Picovici şi domnul Cornel Vana, să îi facă grafica pentru carte, ambii au fost de acord, dar între timp Larisa a participat la un simpozion la Constanța, a văzut nişte ilustrații puerile şi aşa a început cu grafica, cu gândul că ea poate să facă ceva mai bun pentru cartea sa. Mai apoi a început să se joace cu tempera, fiind începutul picturii. Partea de grafică apare în plachetele de poezie ale Larisei, iar partea de joc în tempera apare pe coperta fiecărei plachete.
Expoziții personale, Larisa a avut câte una cu fiecare plachetă de poezii lansată, 4 la număr, iar mai mici la biliotecă, în fiecare an. În schimb expozițiile colective au fost multe, a început cu parte de grafică la Bucureşti la Sala Radio, acolo a expus prima dată pe urmă la Turda, Cluj, Tg Mureş, Sighişoara, Satu Mare şi în multe alte localități.
Pe lânga Falcultatea de Filologie pe care a absolivit-o, Larisa a absolvit şi o şcoală populară de arte.
Pe Larisa o inspiră totul, a studiat literatura, din pricina aceasta pentru artistă există ,uneori ce-I drept,teama de a nu greşi, uneori se împiedică de cuvinte ca de bolovani, dar în ceea ce priveşte pictura, Larisa se joacă, iar Larisa vrea să se joace până la sfârşitul vieții, fără o tehnică anume, fără să îşi propună ceva în mod deosebit . Uneori îi place ce iese, alteori nu.
Dacă acum pictează o lucrare cu o vază cu flori, într-un timp relative scurt, lucrarea a avut mai multe fațete, artista a revenit, a modificat, iar de la un peisaj a ajuns la o vază cu flori.
Larisei îi place orice manifestare artistică, nu poate departaja poezia de pictură, îi place poezia în egală măsură, ”e un tot unitar, e culoare şi în poezie, e culoare şi în pictură, şi în muzică, e culoare peste tot în jurul nostru, trebuie doar să avem ochi să vedem lumina.” ne-a declarat artista în cadrul interviului.
În opinia Larisei ”nu se poate trăi exclusiv din poezie, mai ales că poeții debutanți nu sunt susținuți de edituri aşa cum ar trebui să fie, poezia nu o să moară niciodată , categoric nu o să moară pentru că e undeva în noi, în sufletul nostru, iar noi nu o să murim niciodată!”
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
