Turda. Prezența la VOT ora 16.00
Românii își aleg parlamentarii pe 1 Decembrie. Alegerile parlamentare din România au loc de Ziua Națională, fiind a zecea oară când se desfășoară astfel de alegeri după Revoluția din 1989.
Alegerile parlamentare din România reprezintă procesul democratic prin care cetățenii cu drept de vot aleg reprezentanții în Parlament, organul legislativ suprem al țării.
Potrivit Articolului 62 din Constituția României, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat”.
Aceste alegeri se desfășoară o dată la patru ani și au ca scop desemnarea membrilor celor două camere ale Parlamentului: Camera Deputaților și Senatul. România are un sistem parlamentar bicameral, astfel încât cetățenii votează pentru ambele camere în cadrul aceluiași scrutin.
Prezența la VOT la turda ora 16.00
Până la ora 16.00 12980 de turdeni și-au exprimat intenția de vot din 44313 de turdeni înscriși pe listele permanente adică 29,29%
Informații de pe buletinul de vot pentru alegerile parlamentare 2024
