Vineri, 11 august, Zilele Municipiului Turda au început în forţă, ca o promisiune pentru o ediţie de neuitat, în care muzica bună şi artiştii talentaţi au încântat asistenţa. O asistenţă numeroasă, dornică de distracţie şi răsfăţată cu un show de zile mari.
A fost muzică pentru toată lumea şi pentru toate gusturile, aşa că după o perioadă de „încălzire” cu muzică populară, Dj Ryno şi Sylvia au dat muzica la maximum, iar publicul turdean şi-a făcut încălzirea pentru o apariţie de excepţie şi un show incendiar. Andra „le-a luat minţile” turdenilor şi a interpretat atât piese noi, cât şi cele care i-au amintit de debutul în muzică, dar şi de perioada în care „cântam destul de des la Turda”. Însoţită de Cătălin Măruţă, care şi-a făcut la un moment dat apariţia pe scenă, artista s-a bucurat de fiecare moment petrecut alături de publicul turdean, s-a fotografiat şi s-a bucurat din plin de aplauzele celor prezenţi.
Sâmbătă, 12 august, o nouă seară incendiară în care Dj Project şi Giulia au dat tonul distracţiei, iar cei patru băieţi de la Noapte Târziu ale căror cover-uri au strâns sute de mii de vizualizări pe YouTube au fost pe gustul tinerilor. Nu ştiu ce are ea şi nu au altele, dar ştiu sigur că Delia a fost senzaţia serii şi, aşa cum şi-a obişnuit publicul, artista a fost un show de zile mari şi a adus cu ea „parfum de fericire”. Audienţa numeroasă a fost dovada faptului că, să-mi fie cu iertare!, nimeni n-a rămas cu „mă-sa”, ci toată lumea a numărat „zilele de luni şi până joi” pentru un show incendiar de weekend. Şi, vorba Deliei, pentru „Cum ne noi”! Cum ne ştim distra noi la mult aşteptatele Zile ale Municipiului Turda!
Iar duminică, B.U.G. Mafia. Şi atât.