O nouă spargere de locuință a fost consemnată în cursul zilei de astăzi,marţi, 30 ianuarie, la Câmpia Turzii, pe strada G. Enescu. Evenimentul a avut loc în jurul orei 11.30. Hoții au sustras bani și bijuterii. S-a deschis o anchetă, iar cercetările sunt în desfăşurare, în vederea identificării autorilor și tragerii la răspundere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de codul penal.
Au mai fost semnalate furturi în această zonă chiar săptămâna trecută, din locuinţe sustrăgându-se lei, valută şi aur.
(Dan Istrate)