Prezentăm o carte,
LUPȘA – AUR ȘI OAMENI, la volumul VIII
Pe parcursul anilor mulți locuitori din Țara Moților au părăsit locurile natale stâncoase și au venit spre pământurile mai fertile de la câmpie sau spre orașe unde au găsit un loc de muncă. Veniți pe Arieș în jos nu puțini s-au oprit la Turda, la Câmpia Turziisau în comunele din vecinătate mai ales la Mihai Viteazul, unde parcă ar fi existat o „greblă” precum odinioară cea de la Câmpeni sau de la Baia de Arieș ce opreau lemnele aduse pe Râu tocmai de pe la Scărișoara sau de la Vidra. La început unii localnici, în batjocură, le ziceau „mocani” cu un vădit sens disprețuitor dar treptat prin hărnicie, comportament și istețime au ajuns cu toții la concluzia că „Sticlă putredă și mocan prost nimeni n-a văzut.” Această zicătoare a devenit pentru turdeni o axiomă, adică un adevăr ce nu mai trebuie dovedit.
Ajunși pe alte meleaguri, moții duc mereu dorul locurilor natale pe care le poartă mereu în gând și în inimă și se întorc din când în când să le revadă pentru a se încărca cu acea„energie pozitivă”, cu acel „gerovital” pe care numai casa părintească, încadrată în peisajul Apusenilor, îl poate oferi.Vom exemplifica aceste afirmații prin oamenii de aur ai comunei Lupșa de pe Valea Arieșului care, spre veșnică aducere-aminte, și-au evocat satul și oamenii de demult în mii de pagini de valoroase scrieri.
Din inițiativa Prof. univ. dr. Ioan Vlad, fost ofițer, ridicat din comuna Lupșa, ajuns pe meleagurile Brașovului, autor coordonator, încă din 2006 au fost tipărite o seamă de lucrări cu conținut istoric și documentar în seria LUPȘA – AUR ȘI OAMENI O COMUNĂ DIN ȚARA MOȚILOR. Această colecție a debutat cu o amplă antologie de texte monografice în patru volume totalizând aproximativ 2.000 de pagini. Au urmat alte și alte volume, până la volumul VIII intitulat Un dascăl de „românie” în Țara Moților – Profesorul Emil Popadespre care vom vorbi în rândurile ce urmează:
Citind această proaspătă carte, cu încă miros de tipar, apărută în condiții grafice excelente la Editura Curs din Cluj-Napoca,m-au venit în minte zicătoarea „Sângele apă nu se face” precum și emoționantul vers „Frații în veci vor fi frați” (din păcate, cu prea multe excepții la noi la români), repet, mi-am amintit aceste adevăruri fiindcă Ioan-Nicolae Popa, autorul cărții menționate, se simte dator să pună în valoare munca de cercetare de ani de zile în domeniul lingvistic altoponimiei din zona Abrudului cu localitățile învecinate Roșia Montană, Bucium, Cărpiniș, Corna,Ciuruleasa și Buninginea a fratelui său, prestigiosul profesor de limba și literatura română de la Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud.
Prof. Emil Popa (prin 1965) Autorul cărții, I. N. Popa (2020)
Pe lângă activitatea didactică ca profesor la clasă,de diriginte și de director adjunct, domenii în care a strălucit și și-a creat un meritat prestigiu, profesorul Emil Popa prin cercetări directe, nemijlocite, pe teren dar și cu sprijinul elevilor săi de liceu a întocmit o valoroasă lucrare științifică GLOSARUL NUMELOR TOPICE DIN BAZINUL ABRUDULUI ce cuprinde aproape 2.000 de cuvinte toponime cu temeinice explicații referitoare la etimologia și la semnificația lor. Sunt menționate și inventariate denumirile minelor, ale galeriilor, ale pâraielor, ale culmilor, poienilor și stâncilor, aleizvoarelor și ale tuturor pământurilor; fânaț, arabil, pășunat sau pădure așa cum sunt percepute de localnici. Acest glosar rămas, după moartea timpurie, în 1999, a autorului într-un dosar dactilografiat pe 250 de pagini, a fost tipărit abia acum prin grija fratelui său.
Fără a greși, putem spune că volumul menționat cuprinde două cărți aproape distincte și totuși inseparabile; în prima parte, ca într-o cuprinzătoare monografie este prezentat profesorul Emil Popa, fiul unei familii de învățători din satul Mușca încadrat înfamilie, în spațiul geografic al Țării Moților și în vremurile în care i-a fost dat să trăiască, 1933-1999, iar partea a doua prezintă glosarul de toponime. Sigur, glosarul nu se citește, așa cam nu citim un dicționar sau cartea de telefon, dar se consultă și oferă informații valoroase și adesea surprinzătoare, mai ales curiozitățile etimologice.
Foarte atractivă este prima parte a cărții, denumită de autor „Comentarii, evocări, note” totalizând 146 de pagini. Aici este prezentat de autor satul Mușca (aparținător comunei Lupșa) cu oamenii și cu obiceiurile lor de la jumătatea secolului trecut, dar, treptat, însemnările se focalizează pe personalitatea lui Emil; elev la Gimnaziul „Petru Șpan” din Baia de Arieș, student la Facultatea de Filologie din Cluj apoi profesor la Abrud.
Pe lângă cei apropiați din familie, despre Profesorul Emil Popa, în volum,se exprimă elogios mulți din foștii săi elevi cărora, în calitate de profesor sau diriginte, cunoscându-i în profunzime, le-a îndrumat pașii spre cariere de performanță profesională în domeniul filologic dar și în alte specializări. Pentru a culege astfel de opinii fratele său recurge la cele două volume Normaliști la Abrud – Dascăli pe Apeapărute în 2008 prin Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca sub semnătura subsemnatului Ioan Bembea și a lui Remus Hădărean prin care foștii absolvenți ai Școlii Pedagogice deapănă amintiri despre anii de școală și despre foștii lor profesori între care un loc aparte, prin numeroasele lui calități și prestigiu profesional, l-a ocupat „Domnul Profesor” de română Emil Popa.Sunt redate, ca ample citat, valoroase aprecieri aleunor profesoare sau învățătoare precum Elena Gaja – Scărișoara, Elena Furdui (n. Leahu) din Avram Iancu, Sofia Petruse (n. Burz) din Gârda, Emilia Crișan (n. Simina) din Abrud (p. 100-104). Caracterizări aparte, incluse în volum, îi mai fac profesorul din LupșaSabin Andrieș, scriitorul din Brașov, coleg de facultate,Ion Popescu Topolog, prof. Doina Blaga șiprof univ. dr. Pamfil Matei din Sibiu (originar din Albacul lui Horea), sora sa din Cluj-Napoca prof. Lucia Simionaș și cumnata din Sibiu Liliana Maria Popa, soția autorului cărții.
Cu nostalgie, cu recunoștință și cu multă-multă căldură profesorul Emil Popa este evocat de fosta lui elevă, prof. Doina Blaga (p.138-141) care îl aseamănă cu Domnul Trandafir al lui Mihail Sadoveanu.
Ca dascăl a dăruit cu dragoste și pasiune copiilor din Țara Moțilorbogate cunoștințe de specialitatelucrând cu aceeași convingere și la educația lor pentru care Profesorul a fost un adevărat model prin hărnicie, corectitudine și prin întreaga saconduită.
În paginile acestui volum nu găsim doar informații biografice referitoare la protagonistul cărții ci și multe secvențe de autentică literatură beletristică. Vorbind despre Emil, fratele său mai mare, autorul, îl încadrează în viața plină de culoare și mișcare a satului. Vedem casa părintească cu toți ai casei adulți și copii în plină activitate; ducând vitele la păscut, cositul și uscatul fânului, stâna de oi, ograda casei plină de vite și de alte orătănii. O excelentă imagine a familiei și a satului o realizează sora lui Emil profesoara Lucia Simionaș (p. 122-130). Iată un exemplu în acest sens: „Noi, cei mai mărunței, învățam de la el să facem câte și de toate, pe măsura vârstei și a puterilor fiecăruia, de la adunatul ouălor din cuibare, la scosul vitelor din poiată, la dusul vacilor și al oilor la păscut, până la găsirea locurilor cu afine și cu zmeură și la recunoașterea ciupercilor bune de tocăniță din mulțimea de „bureți bolunzi” prăsiți prin umezeala pădurilor din jurul satului.” Mai târziu când devin elevi la Baia de Arieș, sâmbăta, în drumul lung spre casă „la urechile mele ajungeau comentarii despre Lev Tolstoi cu ale sale Război și pace și Ana Karenina, despre Șolohov și lumea exotică a cazacilor de pe Don din Pe Donul liniștit, despre miraculosul univers al scrierilor lui Sadoveanu…” Astfel de preocupări aveau elevii pe atunci.
Amuzantă și cu mult umor este relatată primacălătorie la Mușca făcută de viitoarea soție a lui Ioan-Nicolaedomnișoara Liliana Mariacând au mers „pe vedere”la viitorii socri. Ca studentă la filologie estesurprinsă de particularitățile lingvistice ale graiului local. Când aude pe un localnic care le-a oferit mere spunând că „s-a gurit” (urcat) în măr, intrigată îl întreabă pe Nicu al ei dacă le-a cules cu gura. De ce spune că s-a gurit?Ca să le culeagă cu gura?(Raționamente etimologice de care cu siguranță ar fi râs zgomotos chiar și sobrul ei profesor de dialectologie, dr. Romulus Todoran de la Filologia din Cluj).
Ce mai, este o carte plăcută la lectură și foarte bogată în conținut; merită să fie citită.
Din modestie, ori poate chiar cu sinceritate, autorul, în prefață, se adresează cititorului cunoscut ori necunoscut: „Ți-aș fi recunoscător dacă mi-ai semnala cu bunăvoință posibilele scăderi existente în carte, iar dacă vei găsi în ea ceva demn de luat în seamă, înseamnă că nu am pierdut vremea de pomană.”
Soarele, cât e el de strălucitor, tot mai are pete, deci departe de a umbri lumina cărții, dacă tot ne cere autorul să semnalăm vreo „zăticneală”, cum îi spune, cu permisiunea dumnealui, menționând că este doar opinia unui singur cititor, o vom face:
Încă la început, la pag. 4 ne întâmpină o somație: „Reproducerea parțială sau totală a conținutului acestei lucrări, inclusiv a materialului foto, este permisă numai cu acordul scris al autorului.” Această mențiune sugerează un avarism sau, mai îngăduitor, o lipsă de generozitate. De ce atâtea restricții? Doar nu sunt secretele Pentagonului de extindere a NATO spre Rusia, până la porțile Moscovei. O carte publicată intră în patrimoniul cultural, devine un bun public, sigur, nu pentru a fi plagiată! Personal, pe niciuna din cărțile mele nu am plasat un astfel de avertisment, ba mai mult, sunt încântat când constat că ele sunt cunoscute și folosite ca documentare de cei interesați. Poate că editura o fi plasat acest avertisment, fără știrea autorului, pentru dreptul sfânt al proprietății (capitaliste) că altfel ne așteptam la o adresă de contact, la nr. de telefon, pentru a solicita „acordul scris al autorului”, presupun, legalizat la notariat. Dacă lucrurile vor evolua în această direcție, tare mi-e teamă că va trebui să solicităm acceptul autorului și pentru a o citi. Acum totul este pe bani. Multe biblioteci au introdus o taxă pentru a avea acces (abonament) la împrumutul cărților. Asta e, „Biblioteca pentru toți” a devenit istorie.
Tot nepotrivit ni se pare titlul prefeței „În loc de precuvântare”, fiindcă nu e câtuși de puțin „în loc de” ci e chiar un „cuvânt înainte” adică o precuvântare.Oricum cele două observații sunt minore, ele nu știrbesc valoarea cărții, sunt doar sarea și piperul, condimente ce dau gust și aromă recenziei, că prea mult dulce dăunează (autorului).
Cititorului îi rămâne imaginea vie a satului Mușca și chipul luminos al profesorului-cercetător de la Liceul din Abrud Emil Popa de care să ne aducem mereu aminte cu respect și admirație pentru tot ce a lăsat posterității și cuvinte de laudă fratelui său, fiindcă „nu a pierdut vremea de pomană” trudind la această valoroasă carte.
Ioan BEMBEA
Turda, 26 noiembrie, 2020
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
