<
Actualitate

Polițiștii din Câmpia Turzii în acțiune

La data 28 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii și cei din cadrul Secției 4 Poliție Rurală, împreună cu jandarmi și polițiști locali, au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, depistarea persoanelor urmărite, identificarea participanților la trafic care nu respectă prevederile legale și responsabilizarea acestora.
Astfel, circa 50 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au acționat în sistem integrat pentru menținerea unui climat de siguranță.
În cadrul acțiunii, au fost legitimate peste 300 de persoane și au fost controlați 31 de producători agricoli și 22 de persoane fizice autorizate.
Au fost depistate 2 persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni, acestea fiind conduse la sediul unității de poliție. De exemplu, a fost depistat un tânăr de 25 de ani, din Câmpia Turzii, cercetat pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Au fost controlate 160 de autovehicule și s-au efectuat 48 de testări cu aparatul alcooltest.
Pentru neregulile constatate la regimul rutier, pentru nerespectarea Legii 61/1991, a O.G. 97/2005 și a Legii 61/1991 au fost aplicate 99 de sancțiuni contravenționale.
De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere, pentru conducere sub influența alcoolului și depășire neregulamentară.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS