În ultimele 24 de ore, peste 300 de șoferi au fost depistați călcând pedala de accelerație mai tare pe drumurile din Cluj. 34 dintre aceștia au rămas pietoni, după ce au depășit limita legală de viteză cu peste 50 km/h.
,,Pândari”, ,,vânători de vitezomani” sunt câteva dintre denumirile atribuite des polițiștilor, în urma acțiunilor din trafic. În pofida reacțiilor de acest gen, vă anunțăm că vom continua controalele și acțiunile.
Cei cărora le ziceți ,,pândari” sunt cei care ajung de nenumărate ori în mijlocul unor tragedii provocate de accidente rutiere, cei care încearcă să nu scape vreo lacrimă atunci când dau unor familii îndurerate vestea morții, cei care fac măsurători printre destine frânte pe asfalt…Nu e o muncă ușoară! Acțiunile noastre sunt menite să prevină accidentele și, deși sunt deseori ,,hulite”, vom continua să fim prezenți și să responsabilizăm participanții la trafic.
PREVENIREA ACCIDENTELOR RUTIERE și SALVAREA DE VIEȚI OMENEȘTI – misiunea noastră!
#IPJCluj
#SpeedMarathon
https://cj.politiaromana.ro/ro/stiri/tispol-speed-marathon