<
Actualitate

Pasiunea pentru artă, pentru literatură, nu are vârstă

Pasiunea pentru artă, pentru literatură, nu are vârstă. Ziarul 21 a promovat și a publicat în dese rânduri copii, tineri dar și vârstnici care au scris poezii. Prima lună din an, este considerată ca fiind luna marelui poet Mihai Eminescu. În acest sens Ziarul 21 publică poezii scrise de concitadinii noști. În acest număr avem plăcerea și deosebita onoare să publicăm în online două poezii scrise de d-nul Pleșa Gheorge din Câmpia Turzii.

 

Apus de iarnă

de Gheorghe Pleșa

În fereastra odăiței,

Stau, cu gândul dus departe.

Nu e zi, nici noapte nu e

Nu e zgomot, nici tăcere

Sunt doar șoapte ticluite,

Ale vremii care trece.

Ticluite-n reci șuvoaie

Ce smintite aleargă iute,

Parcă vor s- ajungă- n grabă,

Să m-anunțe, repezite

Că s-a hotărât zăluda

După ce a-ncremenit natura

Să ne lase și să plece.

 

E apusul sângeriu,

printre crestele zimțate.

Munții, poate-l strâng în brațe,

Poate, netopita gheaţă, îl agață- n colții ei,

 

Răsărit de primăvară

de Gheorghe Pleșa

Un impuls, o tresărire,

O simțire ce tot crește

Umple cerul dimineții

Și destramă vălul ceții.

 

A venit, acum e aici.

Peste tot o poți simți,

Blândă, suavă, timidă,

Cere dreptul de a fi.

Și suflarea ce cuvântă,

O susține-n tot și toate.

Prea stătură- n încleștare ,

Prea se domoliră toate.

 

Prea-și lungii puterea aspră

Doamna cea cu păr de gheață

Ce părea că n-o să plece ,

Că-i stăpâna noastră, rece.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS