Organizația Femeilor Liberale din Câmpia Turzii au organizat, în data de 1 octombrie, de Ziua Mondială a luptei împotriva cancerului la sân, un eveniment de conștientizare a femeilor privind controlul anual la sâni și prevenirea acestei boli.
În cursul zilei de 1 octombrie, femeile liberale din Câmpia Turzii au împărțit fluturași persoanelor de sex feminin și au purtat discuții despre importanța controlului făcut la timp. Spre seară, începând cu orele 19.30, lumina roz a luminat Palatul Copiilor din Câmpia Turzii, culoarea roz fiind semnul distictiv al luptei împotriva cancerului la sân. Totodată, participantele la acest eveniment au purtat fundițe roz.
Fundițele roz au început să joace un rol important și să devină un simbol al luptei femeilor împotriva cancerului mamar.
Președinta OFL Câmpia Turzii, Alexandra Șerb a declarat pentru Ziarul 21 următoarele: „Având în vedere că astăzi este 1 octombrie, este ziua conștientizării cancerului la sân. Este cea de-a treia ediție în care noi încercăm să le aducem la cunoștință doamnelor din municipiul Câmpia Turzii că un control făcut la timp poate costa viața acelei femei. În timpul zilei am împărțit fluturași și am îndemnat pe toate femeile cu care ne-am întâlnit să își facă o autoevaluare care este foarte importantă. Ne bucurăm că avem din ce în ce tot mai multe doamne care ni se alătură acestei cauze.”, a încheiat Alexandra Șerb, președinta OFL Câmpia Turzii.
Dacă în anii trecuți OFL Câmpia Turzii a luminat clădirea Primăriei și Palatul Cultural „Ionel Floașiu”, anul acesta a pus în valoare o altă clădire reprezentativă a municipiului Câmpia Turzii: Conacul Paget (Clubul Copiilor).
Organizația Femeilor Liberale din Câmpia Turzii a ajuns la al treilea an consecutiv privind acest eveniment și este singura organizație de femei din județul Cluj care marchează această zi importantă pentru toate femeile din lume.