<
Actualitate

O nouă generație de elevi își ia adio de la școala din Mihai Viteazu

Vineri, 7 iunie 2019, comunitatea Școlii Gimnaziale „Mihai-Vodă” și-a luat rămas bun de la încă o generație. Festivitatea s-a desfășurat în curtea școlii plină de elevi, părinți, dascăli și invitați. Toți au așteptat cu mari emoții pe sărbătoriții zilei. Prima dată s-a auzit doar imnul absolvenților, ”Gaudeamus igitur” , apoi sub ropot de aplauze au sosit și elevii claselor a VIII-a, alături de diriginții, care le-au îndrumat pașii patru ani de zile.
Festivitatea a debutat cu discursul doamnei director Arion Daniela Maria: ”Sună clopoţelul; se aude forfota a zeci de elevi pe coridoare, prin curtea școlii; petalele florilor vibrează într-o simfonie de culori și miresme; răsună zvon de Gaudeamus; inimi tresaltă, animate de bucurie, dar și de emoție, de nostalgie… Iată că am ajuns împreună, absolvenți, profesori, părinți, prieteni să trăim această zi în care o nouă generație se pregătește să-și ia zborul din locul care, vreme de opt ani, a fost casă, izvor de cunoaștere, leagăn al unor frumoase prietenii – Școala Gimnazială „Mihai Vodă”. Aveți în față drumul lung al vieții, care vă va aduce multe provocări, care nu va fi lipsit de încercări, de obstacole, de greutăți. Trăim însă cu speranța că tot ce ați dobândit aici, în acești opt ani, vă va ajuta să depășiți aceste greutăți, astfel încât să vă puteți croi propriul drum, pe care vi-l dorim cât mai luminos și mai plin de succese și împliniri! Părinților voștri, care v-au fost alături și v-au susținut necondiționat în tot acest parcurs, le dorim să aibă parte de multe bucurii de pe urma strădaniei voastre, să le fiți mereu sprijin și motiv de mândrie! Prilej de mândrie și de bucurie vor fi succesele voastre, sunt convinsă, și pentru colegii voștri mai mici, care le vor privi ca pe un imbold de a munci mai mult, ca pe o motivație de a ajunge mai sus.”
A urmat premierea șefului de promoție, Alessandro Passtochi, al olimpicilor și al elevilor cu rezultate deosebite obținute în anul școlar 2018-2019.
Momentul culminant al festivității a fost cel al transmiterii ștafetei. Elevii Alessandro Passtochi și Andreea Cîrgea au înmânat cheia succesului colegilor din clasele a VII-a. Cu această ocazie s-au rostit cuvinte emoționante atât de Alessandro, reprezentantul absolvenților, cât și de Mic Carmen-reprezentanta celor care au preluat ștafeta.
Au urmat cuvinte calde rostite de doamna director adjunct, Gabriela Gombasi, în numele întregului colectiv al școlii . ”Fie ca zborul vostru să fie înalt, credința puternică, iar gândul senin și îndrăzneț! Învățătura să vă fie cântec, sufletul poezie și viața un întreg poem! Mult succes la examene, mult succes în anii de liceu și în viață!”
Festivitatea s-a încheiat cu un scurt moment artistic, surpriză din partea absolvenților, cu buchete de flori, îmbrățișări și felicitări.

Diriginții claselor a VIII-a

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS