<
Actualitate

Ministerul de Externe, nivel sporit de alertă pentru călătoriile în Israel și Palestina. Recomandări pentru românii aflați deja acolo

Ministerul de Externe a anunțat miercuri seară că a ridicat nivelul de alertă pentru Israel și Palestina, în urma escaladării conflictului dintre cele două state. Pentru Palestina, alerta a fost ridicată la nivelul “Evitați orice călătorie în anumite regiuni”, iar pentru Israel la nivelul “Evitați călătoriile neesențiale”. Pe lângă acest lucru, MAE vine cu o serie de recomandări pentru românii care se află deja acolo.

Pe fondul deteriorării situației de securitate din Palestina și Statul Israel, Ministerul de Externe a reevaluat și ridicat nivelul de alertă pentru cele două state, respectiv Palestina (Evitați orice călătorie în anumite regiuni) și Israel (Evitați călătoriile neesențiale), se arată pe site-ul ministerului.

MAE le recomandă cetățenilor români să nu călătorească în Fâșia Gaza, să evite total călătoriile în Ierusalim (Orașul Vechi și cartierele adiacente) și în regiunile de proximitate cu Fâșia Gaza.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care se află deja în Palestina și Israel următoarele:

să se adreseze Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah sau Ambasadei României la Tel Aviv să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând datele de contact;
să respecte cu strictețe recomandările autorităților locale;
să evite deplasările în zona de sud a Statului Israel, precum și zonele aglomerate, în care se desfăşoară mitinguri, manifestaţii publice şi alte acţiuni de stradă;
să urmărească mass-media locale pentru a cunoaşte şi evita zonele cu o situaţie de securitate critică.
Ministerul Afacerilor Externe, prin Task Force-ul dedicat monitorizării situației din zonă, menține evoluțiile din teren în atenția sa prioritară și este pregătit să acorde asistență consulară în caz de necesitate. Totodată, MAE recomandă cetățenilor români din regiune să manifeste atenție și vigilență sporite, precum și precauție, cu evitarea zonelor declarate în stare de urgență.

MAE amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah: +970-(0) 59 201 3761, precum și la numerele de telefon ale Ambasadei României la Tel Aviv: +972 3 529 0613; +972 3 5244644; +972 3 5242482, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al Ambasadei României la Tel Aviv: +972 54 5643279.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS