Cetăţenii din municipiul Câmpia Turzii sunt invitaţi să participe la dezvelirea monumentului “Troiţa Eroilor Neamului din Câmpia Turzii şi de pretutindeni”, în data de 6 august 2017, ora 12.00.
Acţiunea organizată de Primăria și Consiliul Local al Muncipiului Câmpia Turzii, în parteneriat cu Asociaţia Teritorială a Refugiaţilor şi Deportaţilor şi Clubul Rotary, va cuprinde un ceremonial religios şi alocuţiuni despre naţionalismul românesc al eroilor neamului.
Monumentul se află în faţa Clubului Copiilor din Câmpia Turzii, strada Parcului nr.10, iar omagierea şi pomenirea creştinească va fi oficiată de un sobor de preoţi.
Evenimentul se desfăşoară în cadrul Zilelor Municipiului “Câmpia Turzii-Porţi Deschise”, 1-13 august 2017, ediţia a XX-a, 1-13 august 2017.