Polițiștii municipiului Turda efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Activități au fost demarate la data de 5 noiembrie a.c., când pe strada Macilor, un bărbat în vârstă de 37 de ani, care manifesta agresivitate, ar fi distrus geamurile ușilor de acces în imobile situate în zona respectivă, provocând o stare de teamă trecătorilor.
În urma sesizării, acesta a fost depistat de polițiști, iar ulterior a fost transportat la o unitate medicală.