Jocul Satului ediția a XVIII – a ce a avut loc la Frata pe 29 și 30 iulie a fost moment de sărbătoare dar și de emoție pentru fiii satului care se adună în fiecare sfârșit de iulie „acasă” pentru sărbătoarea comunei Frata.
Evenimentele din acest an au început sâmbătă, 29 iulie când a avut loc un campionat de fotbal între generații, cei născuți până în anul 1980 iar echipele participante au fost din Frata, Soporu de Câmpie și Berchieșu.
Duminică, 30 iulie după parada portului național a avut loc premierea cuplurilor care în acest an și-au serbat Nunta de AUR, probabil cel mai emoționant moment.
În acest an în comuna Frata 17 cupluri și-au serbat Nunta de AUR: Baba Ioan și Paraschiva, Daniș Iosif și Anica, Popu Ioan și Maria, Moldovan Samoilă și Anica, Băl Iosif și Raveca, Băl Nicolae și Maria, Bercar Ioan și Eva, Zăhan Vasile și Ileana, Buccur Ioan și Irina, Gherman Dumitru și Raveca, Moldovan Valentin și Anica, Chiș Gheorghe și Maria, Lojigan Teodor și Victoria, Cristea Ioan și Raveca, Chiorean Cornel și Ecaterina, Csaszar Ioan și Maria.
Despre cuplurile care ajung să-și serbeze Nunta de Aur putem spune că sunt modele de urmat. Într-o societate în continuă mișcare în care lucrurile se schimbă din ce în ce mai des, acești oameni vin din vremurile când lucrurile nu se schimbau ci se reparau. Poate așa se explică și longetivitatea mariajelor în vremuri care nu au fost deloc ușoare acești oameni și-au ținut familiile unite.
Azi luam ca și exemplu familia Gherman Dumitru și Raveca, acești oameni minunați care au fost sărbătoriți de întreaga familie. Copiii, nepoții, frații și surorile au fost prezenți pentru Nunta de Aur. Probabil la fel de uniți așa cum au fost și sărbătoriții dea lungul celor 50 de ani de mariaj.
Cu greu, cu muncă, cu sacrificii dar și cu satisfacții acești oameni minunați și-au văzut copiii realizați, fiecare la casele lor, și-au vazut nepoții crescând dar cel mai important și-au vazut întreaga familie unită în jurul lor.
Cu această ocazie toată familia, frații, surorile, nepoții și strănepoții le urează viață îndelungată și sănătate cât cuprinde și îi asigură de toată dragostea și recunoștința lor.
La mulți ani Dumitru și Raveca GHERMAN!