<
Eveniment

Canibalism în Sfântu Gheorghe. Un adolescent ar fi mâncat din cadavrul victimei ucise

Caz șocant de canibalism în Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Ancheta desfășurată de procurori în cazul unei crime comise săptămâna trecută a scos la iveală faptul că un adolescent de 16 ani, bănuit de comiterea faptei, ar fi mâncat bucăți din corpul victimei.

 

Tânărul a recunoscut în fața anchetatorilor că este consumator de substanțe volatile, respectiv Prenadez, de la vârsta de șapte ani, notează Agerpres.ro. Mai mult, adolescentul a mărturisit că și-a lovit victima cu un bolovan în cap, i-a decupat fața cu un ciob din sticlă și că a mâncat o bucată din mandibula acesteia.

 

Cel suspectat de comiterea crimei le-a spus anchetatorilor că nu are niciun fel de remușcări.

 

„Practic, cadavrul era desfigurat, am identificat victima după amprente (…) Tânărul a declarat că nu regretă nimic, nu are nicio remuşcare şi că şi-ar repeta fapta. A fost arestat pentru 30 de zile, iar azi va fi dus la Spitalul Jilava pentru expertiză psihiatrică”, a declarat, pentru sursa citată, procurorul Adrian Baciu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna.

 

Potrivit anchetatorilor, tânărul fusese încredințat spre creștere bunicii și în urmă cu câțiva ani ar fi fost internat la psihiatrie pentru dezintoxicare. În ultima perioadă, a fost văzut frecvent în anturajul unor persoane fără adăpost care își duc veacul sub un pod dezafectat peste râul Olt de la intrare în municipiul Sfântu Gheorghe. De altfel, acolo s-a comis crima.

 

Victima este un tânăr de 21 de ani din localitatea Hetea, care vagabonda pe străzile din Sfântu Gheorghe.

 

În luna august, un bărbat din Africa de Sud a fost acuzat de canibalism, după ce le-a spus polițiștilor că s-a săturat să mănânce carne de om.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS