<
Eveniment

Câmpia Turzii pe harta Invictus

Voluntarii Invictus au ajuns astăzi și la Câmpia Turzii, unde au fost primiți de primarul municipiului, Dorin Lojigan care, însoțit de consilieri locali, autorități municipale și mulți voluntari au salutat prezenţa “Asociației Voluntarilor Invictus” și chiar au participat și i-au însoțit în traversarea orașului în alergare și pe biciclete!

Primirea Voluntarilor s-a petrecut în jurul orelor 8.00 dimineața unde , la Monumentul Eroilor Aviatori (MIG), la intrare în oraș, atât oficialitățile locale, cât și cadre militare în rezervă și o mulțime de voluntari, au primit caravana Invictus în aplauze, iar într-un gest simbolic, zeci de baloane în culorile Invictus au fost ridicate la cer.

O altă scurtă oprire s-a petrecut în Piața Tricolorului, unde Volutarii Invictus au fost așteptați cu aplauze și cu cântece patriotice dedicate eroilor de pretutindeni de către cetăţeni din Câmpia Turzii, mai apoi aceștia continuându-şi drumul alături de Voluntari până la ieșire din Campia Turzii, predând ștafeta celor de la Turda!

De remarcat faptul că primarul Dorin Lojigan (pe bicicletă), împreună cu viceprimarul Szabo Robert (prin alergare) au participat activ pe întreg tronsonul, susținând respectul față de veteranii României!

Acest eveniment a ajuns la ediția cu nr. 4 și are ca scop promovarea respectului față de veteranii de ieri și de azi ai României și continuă până în data de 25 octombrie, când este Ziua Armatei Române, iar destinația finală, orașul unde se va încheia acest eveniment, este Carei!

(Adrian SOPORAN)

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS