La începutul lunii martie, un escroc a intrat într-un magazin din Câmpia Turzii pretinzând că este agent de vânzări al unuia dintre partenerii magazinului. Escrocul cu o siguranță desăvârșită, a întrebat dacă “șefu-i aici” (n.r. în magazin), iar la auzul răspunsului vânzătoarei că administratorul magazinului nu este la magazin, acesta a pretins ca i-a adus comanda, și că-l sună el pe administrator, culmea, spunându-i pe nume, semn că (chipurile) se cunoșteau. Simulând că vorbește la telefon cu administratorul, acesta a adus în magazin niște brichete cerându-i vânzătoarei suma de 750 lei, sumă achitată de vânzătoarea magazinului, însă aceasta când a văzut că nu a primit nici factură, nici chitanță și-a anunțat imediat șeful.
Ajuns la magazin, administratorul nu a putut decât să constate că au fost victimele unei escrocherii. Luând imaginile de pe camerele de luat vederi, acesta a depus o plângere la poliție, iar cazul urmează a fi investigat. Cazul părea unul simplu putem spune, având în vedere ca existau imaginile video, că se puteau lua amprente și că se putea indentifica numerele mașinii cu care acesta a venit, de pe camerele de luat vederi ale Pieței Unirii.
Însă aici începe telenovela: nepăsare sau incopetență?!
După depunerea plângerii la poliție, niciun “milițian” din cadrul poliției nu a binevoit să vină să cerceteze acest caz, nici măcar nu au vrut să preia brichetele de pe care se puteau lua amprentele, toate acestea cu refuzul categoric al conducerii pieței pentru a pune la dispoziție imaginile video (imaginile video au fost puse într-un final la dispoziția celui care le-a solicitat, însă doar după intervenția șefului poliției locale, și aici cu multe abțineri).
Ce a urmat?
De la începutul lunii martie și până la momentul scrierii acestui articol au trecut mai mult de 3 luni şi… incredibil, poliția Câmpia Turzii nu a mișcat un deget! Însă escrocul și-a văzut liniștit de treabă în continuare.
Astfel tot din presă am putut afla că: “ La data de 13 aprilie 2017, la ora 20.30, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost anunțată despre faptul că în cursul aceleiași zile, pe raza județului Bistrița-Năsăud au fost comise mai multe infracțiuni de înșelăciune, suspectul fiind un bărbat în vârstă de circa 40 de ani, care s-ar afla la volanul unui autoturism Dacia Logan de culoare galbenă”, exact Dacia Logan de culoare galbenă cu care escrocul a înșelat o vânzătoare într-un magazin din Câmpia Turzii, iar știrea din Obiectiv De Suceava continua: “În intervalul orar 20.30 – 22.15 au fost făcute verificări pe raza de competență în vederea găsirii autoturismului folosit de suspect, iar în primă fază s-a stabilit că, în jurul orei 19.30, acesta a încercat să se cazeze la hotelul Belvedere din Vatra Dornei. Individul a completat la recepție fișa de anunțare a sosirii și plecării cu numele Marian Grigore, iar în momentul în care recepționera i-a cerut actul de identitate a constatat că numele real al acestuia este Răzvan Bancu. Bărbatul a renunțat să se mai cazeze în locația menționată, pe care a părăsit-o până la sosirea polițiștilor.
În urma verificărilor făcute de oamenii legii, în jurul orei 22.30 autoturismul suspectului a fost depistat pe strada Republicii din municipiul Vatra Dornei, în parcarea neiluminată a hotelului Călimănel. Răzvan Bancu, de 41 de ani, din municipiul București se afla într-o cameră a hotelului, iar în interiorul mașinii sale au fost găsite aproximativ 2.500 de brichete cu gaz, ambalate în cutii a câte 50 de bucăți, folosite de către suspect pentru a induce victimele în eroare”, scrie obiectivul de Suceava, la o lună distanță după înșelătoria de la Câmpia Turzii.
În tot acest interval, escrocul a mai încercat să țepuiască câteva magazine din Cluj, însă patronii magazinelor respective au aflat din timp din presă (Ziarul21), de cazul de la Câmpia Turzii astfel că au putut evita o nouă escrocherie, prin aceeași metodă, cu același escroc, însă foarte vigilent în momentul în care a fost chemat prin telefon de una dintre patroanele unui magazin din Cluj la o anumită locație, aceasta vroind să-i facă un flagrant, escrocul nu s-a mai prezentat.
O nouă lovitură, de data asta în Buftea județul Ilfov!
“A intrat în magazin, a pretins că este agent BAT și că a adus brichetele, deși am refuzat la telefon brichetele acesta i-a zis vânzătoarei că totul este ok, și i-a cerut 500 lei”, declară patronul unui magazin din Buftea, care, totuși, cu imaginile de pe camerele de luat vederi a mers la poliție.
ATENȚIE LA ESCROCI!