Zilele Comunei Aiton, moment de mare sărbătoare pentru toți fiii satului care, cu mic cu mare, s-au adunat pentru momentele de spectacol oferite de administrația de la Aiton.
Astfel, sărbătoarea celor din Aiton a început sâmbătă, 22 iulie, cu activități sportive precum meciul de fotbal dintre Aiton și Rediu, sau Cupa Aitoneana la șah, dar și cea de-a III-a ediție a Cupei Dezmirean la box. Şi tot în deschiderea sărbătorii aitonenilor, tot sâmbătă a avut loc întâmpinarea oficială a delegației orașului Dabas din Ungaria, oraș înfrățit cu comuna Aiton.
Duminică, 23 iulie, a avut loc slujba religioasă la toate cele 3 biserici din Aiton, urmată de un parastas la Monumentul Eroilor și depunerea coroanelor în memoria lor.
Deschiderea oficială a Zilelor Comunei Aiton din 2017 a vut loc după ora 14.00,
cu discursul primarului Nicolae Făgădar: „Azi avem sărbătoarea comunei Aiton şi cu această ocazie vreau să transmit un mesaj de bine tuturor aitonenilor de peste tot din lume. Azi Aitonul își prezintă realizarile, își prezintă oamenii de valoare şi de aceea sunt mândru de aitonenii mei. Tot azi se împlinesc 50 de ani de activitate artistică a cântăreţului Nicolae Bondoi, fiu al satului şi cetățean de onoare al comunei noastre, care a dus pe toate meleagurile lumii cântecele populare din zona noastră. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi şi le spun că doar împreună putem să ducem numele Aitonului mai departe”.
Sărbătoarea a continuat cu un moment cultural de excepție, lansarea volumului de poezii „PATIMA DORULUI” scris de Aurel Hiriț, fiu al satului care, deși nu a putut fi prezent, a transmis un mesaj: “Volumul de poezii „PATIMA DORULUI” este un volum închinat dragului meu sat şi tuturor celor cuprinşi de dorul și nostalgia acestor locuri. Cu mare regret și durere în suflet, nu voi putea fi prezent fizic din cauza unor probleme de sănătate. Voi fi alături de voi cu inima și sufletul”. Nimeni nu a fost uitat, astfel primarul Nicolae Făgădar a premiat cuplurile care au sărbătorit Nunta De Aur, într-un cadru festiv.
După momentele oficiale de premiere și de recunoștință, a urmat distracția, spectacolul de muzică populară cu formația condusă de maestrul Vasile Iulian, dar și Nicolae Bondoi, ansamblul de dansuri populare Aitoneana, precum și ansamblul de dansuri din comuna Copălău, județul Botoșani și ansamblul de dansuri populare maghiare din comuna Tureni.
Soliștii Mariana Morcan, Florean Roșianu, Oana Vențel, Lavinia Mariș, Amalia Peteleu au deschis recitalul oferit de invitatul special Simi Deac.
După lăsarea serii a început discoteca în aer liber, moment gustat din plin de cei mai tineri dintre aitoneni.