<
Actualitate

Este oficial. Se dau vouchere de vacanţă pentru bugetari. Ce valoare au?  

Guvernul a adoptat vineri Ordonanţa de Urgenţă privind acordarea voucherelor de vacanţă pentru bugetari, în cuantum de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2026.

Astăzi, în cadrul şedinţei de Guvern, a fost promovată reluarea acordării voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul bugetar. Ţinta reglementării a fost atât asigurarea refacerii capacităţii de muncă şi creşterea productivităţii beneficiarilor, cât şi stimularea dezvoltării turismului intern. Subliniez acest lucru, pentru că această măsură trebuie să fie corelată cu asigurarea unui mediu concurenţial sănătos. Din acest motiv, actul normativ adoptat exclude de la posibilitatea acceptării acestor vouchere de vacanţă pe acei operatori economici care au o conduită neconformă cu reglementările fiscale şi urmăreşte, în perspectivă, creşterea gradului de colectare a creanţelor bugetare”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului.

Mai exact, acceptarea voucherelor de vacanţă, acordate de instituţiile publice, se adresează doar unităţilor afiliate care nu înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, mai vechi de 90 de zile.

Totodată, de la 1 aprilie 2022, unităţile afiliate sunt obligate să transmită facturile emise titularilor în sistemul naţional RO e-Factura.

„În actualul context epidemiologic, a fost necesară şi prelungirea valabilităţii voucherelor de vacanţă emise în ianuarie 2019 – decembrie 2020, indiferent de suport, până la data de 30 iunie 2022. Decizia a fost luată în condiţiile în care o parte dintre vacanţele achiziţionate de români în perioada pandemică, prin această metodă de plată, nu au putut fi derulate corespunzător. De asemenea, măsura va încuraja practicarea turismului intern în extrasezon. În perioada 2022 – 2026, voucherele de vacanţă urmează să fie emise doar pe suport electronic”, transmite sursa citată.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS