<
Actualitate

ESO Petrol își cere scuze și înapoiază diferența de bani

Eso Petrol, una dintre benzinăriile care a crescut ieri prețul la carburanți pe fondul aglomerației de la stațiile de încărcare, și-a cerut scuze față de clienți pentru exploatarea situației şi s-a oferit să restituie diferenţa de bani de la preţul iniţial, pe baza bonului fiscal.

Aseară, Eso Petrol a afișat un preţ unitar de 9,99 lei pentru motorină şi benzină, după ce oamenii au început să facă cozi la benzinării pe fondul zvonurilor creșterii prețului carburanților, la stațiile din Timişoara, Dumbrăviţa, Giroc şi Moşniţa Nouă.

La scurt timp, după ce oamenii au fost îndemnaţi să nu mai stea la cozi pentru că nu există niciun motiv de panică, cei de la Eso Petrol au modificat prețul și s-au întors la valoarea inițială.

„În urma deciziilor impulsive din data de 09.03.2022 la reacţia unora care au venit să alimenteze în tot felul de recipiente cantităţi foarte mari, într-un moment în care aveam informaţii de la parteneri referitoare la o creştere a preţului peste noapte cu sume însemnate şi riscul de a rămâne fără stocuri de carburant pe termen lung, fără să ne gândim la impactul asupra clienţilor de bună credinţă, vedem necesitatea de a veni cu scuzele noastre sincere, susţinute de înapoierea diferenţei de bani de la preţul iniţial la cel mărit, pe baza bonului fiscal. În speranţa că veţi reuşi să înţelegeţi reacţia noastră în condiţiile date, vă mulţumim anticipat.”, au transmis cei de la Eso Petrol, conform ZiuadeVest

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS