În fiecare an, în data de 8 noiembrie, creştinii îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, conducătorii cetelor de îngeri. Cei doi arhangheli purtători de sabie ca simbol al biruinţei sunt, potrivit credinţei ortodoxe, călăuzele sufletelor în drumul lor spre Rai. Așadar, o zi de mare sărbătoare sufletească și duhovnicească pentru enoriașii parohiei nr. III din Câmpia Turzii.
Parohia ortodoxă nr. 3 din Câmpia Turzii (Sâncrai) a sărbătorit hramul „Sfinții Arhangheli Mihail si Gavril”, în data de 8 noiembrie. Un sobor numeros de preoți format din: Pr. Bucevschi Cătălin, Pr. Mazăre Alin, Pr. Vasile Rusu, Pr. Aurelian Cherecheș, Pr. Rațiu Raul, Pr. Virgil Cerceș și Pr. diac. Bogdan Turean au săvârșit Sfânta Liturghie iar răspunsurile au fost date de Corul Parohiei nr. 2 coordonat de Pr. Sebastian Zăhan.
Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil- semnificații
Sfantul Arhanghel Mihail
În limba ebraică, numele său înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?”. El este cel care „strigă”: „Să luăm aminte, noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum intuneric s-a facut. Că cine este ca Dumnezeu?”, și așa s-a întocmit soborul, adica adunarea și unirea tuturor ingerilor. Pe seama sa se pune și călăuzirea lui Lot și a familiei acestuia la ieșirea din Sodoma, precum și protecția specială a poporului lui Israel. Îi scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, îl sprijina în lupta pe Ghedeon, îl mustră pe vrăjitorul Valaam și îl eliberează din închisoare pe Sfantul Apostol Petru. Conform Scripturii, toți morții vor iesi din morminte la glasul trambitei Sfantului Arhanghel Mihail. În iconografie, Arhanghelul Mihail este reprezentat purtând în mână o sabie de foc, semn că el pedepseste pacatul. Sfântul Arhanghel Mihail este pomenit în cărțile Vechiului Testament ca fiind prezent mai ales acolo unde Dumnezeu pedepsește nedreptatea. Din acest motiv Arhanghelul Mihail se arata a fi un inger al dreptății Dumnezeiesti.
Sfantul Arhanghel Gavriil
În limba ebraică, Gavriil înseamnă „barbat-Dumnezeu”. Numele său conține concentrat vestea că Dumnezeu Se va face barbat, ca va asuma firea omeneasca. Vestește Sfinților Părinților Ioachim și Ana nașterea Maicii Domnului, îi descoperă lui Zaharia nașterea Înaintemergatorului. Pastorilor le arată ca li S-a nascut Prunc, pe Iosif, logodnicul Mariei, îl întărește ca să nu se îndoiască de nimic, călăuzește Sfânta Familie în Egipt și aduce femeilor mironosițe vestea Invierii Domnului. Arhanghelul Gavriil este reprezentat în iconografia ortodoxă purtând în mână o floare de crin alb, ca simbol al bucuriei și binecuvântării. Arhanghelul Gavriil este ingerul bunătății și milostivirii lui Dumnezeu.