În data de 14 ianuarie, pe scena Palatului Cultural din Câmpia Turzii, Primăria Câmpia Turzii în colaborare cu Parohia Învierea Domnului au organizat un eveniment cultural artistic de excepție dedicat marelui poet național Mihai Eminescu.
Printre cei care au prestat acte artistice (Grupul de Canto Bella Musica, vioară Vasile Iurian, pian Elena Lungu. Totodată), Pr. Cătălin Varga a avut o prelegere intitulată: „Eminescu – poet național: o nefericită formulă” în care a dezbatut viața marelui Eminescu, ducându-și auditoriul prin istoria universală.
Poeziile și cântecele au răsunat, copilașii grupului de canto Bella Musica fiind și de această dată la datorie, smulgând aplauze din partea publicului.
Vioara, pianul, contrabasul și sentimentul de patriotism s-a resimțit în Sala de Spectacole a Palatului Cultural.
Un eveniment deosebit de frumos, cu public redus (pandemia bat-o vina) dar cu o încărcătură emoțională mare.