Opinie: Legea jocurilor de noroc, un pas spre introducerea creditului social
Din 15 februarie, persoanele care vor să joace la loto trebuie să prezinte codul numeric personal personalului din agențiile Loteriei Române. Aceeași obligație o au, în virtutea Legii 326, din 28 noiembrie 2022 și persoanele care intră într-un local destinat practicării celorlalte jocuri de noroc sau pariurilor sportive.
În expunerea de motive, autorul inițiativei legislative pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, Florin Claudiu Roman, liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților, susține că legea își propune să vină în ajutorul persoanelor dependente de jocurile de noroc. Cum? „Organizatorii de jocuri de noroc vor identifica persoanele care intră în incinta locațiilor în care se organizează și se exploatează jocuri de noroc și vor ține evidența, în format electronic, a datelor de identificare ale acestora. Bazele de date constituite la nivelul organizatorului se arhivează prin grija acestuia și se păstrează pentru un interval de minimum 5 ani de la constituire”.
Guvernul României nu a susținut această inițiativă legislativă. Cu aviz negativ au taxat-o și comisiile pentru știință, juridică, cea de disciplină și imunități, cea pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, din Camera Deputaților, precum și Consiliul legislativ. Deși ”a trecut” prin furcile caudine ale votului din Camera INferioară a Parlamentului, for decizional în acest caz, legea ridică multe semne de întrebare.
Sorin Constantinescu, unul dintre cei mai apreciaţi experţi din industria de gambling, a explicat pentru cotidianul „Adevărul” că, teoretic, această lege s-a promovat pentru a combate dependența de jocuri de noroc, dar că nu va rezolva problema. În plus, noua reglementare încalcă legislația GDPR: „Practic legea nu se poate aplica. Ea a fost concepută să stârpească dependența de jocuri de noroc. Concret, vorbim de cei autoexcluși. Aceste persoane care conștientizează că au o problemă cu jocurile de noroc ar fi trebuit să se ducă să declare acest lucru la o sală de jocuri, care nu le va mai permite accesul. Protejarea celor dependenți nu funcționează pentru că omul se poate duce să joace la o altă sală fără prea mari probleme pentru că acolo nu figurează ca auto-exclus. Ar fi fost necesară o bază de date comună la nivelul tuturor sălilor de jocuri din toată țara ca să funcționeze acest sistem de protecție pentru dependenți… Apoi, mai este o problemă și mai mare. Conform legii, datele de identificare ale celor care intră în sălile de jocuri trebuie stocate timp de cinci ani și nu cel mult nouă luni așa cum prevede legislația GDPR. Și asta pentru că au luat termenul exact cum era în legea pentru cazinourile fizice care s-a dat înaintea legii privind protecția datelor cu caracter personal. Cu această lege au vrut să transmită că statul se preocupă de dependenții de jocuri, dar de fapt nu fac nimic.
Dacă, în privința protejării persoanelor dependente de jocuri de noroc legea nu face nimic, totuși, ce face? Legea jocurilor de noroc reprezintă un efect, dar ce cauză a determinat producerea acestui efect? În textul legii se amintește, pe lângă persoanele auto-excluse, care, vezi Doamne, de bună voie cer să fie împiedicați să joace și de persoanele indezirabile. Dar legea nu definește termenul ”indezirabil”. Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române (DEX), indezirabil se ”traduce” prin nedorit. Cu alte cuvinte, dacă o persoană este nedorită într-o sală de jocuri sau într-o agenție loto, este identificată pe baza codului numeric personal și i se interzice accesul acolo. Dar pentru a putea fi identificat astfel, indezirabilul trebuie să mai fi fost în acele săli de jocuri sau agenții loto, pentru că altfel codul său numeric personal nu putea figura în baza de date a acestora. Situația iscă, însă, o altă întrebare: Cine și pe baza căror criterii decide că ”dezirabilul” de ieri a devenit ”indezirabil”? Și de ce? De la ce sumă jucată sau pariată încolo devine o persoană suspectă de dependență de jocuri de noroc? Sau cât de des trebuie cineva să treacă pragul unui stabiliment din categoria celor vizate de Legea jocurilor de noroc, pentru a se pute deduce că respectiva persoană a dezvoltat o dependență în acest sens?
În lipsa definirii termenului în lege, atribuirea calității de ”indezirabil” unei persoane se poate face doar în mod arbitrar, la bunul plac al cuiva. Dar, odată creat precedentul, bunul plac se poate extinde asupra barurilor, bineînțeles, din grijă față de oameni. Sigur, lumea nu va avea reacție, pentru că se inoculează ideea protejării persoanelor împotriva patimilor beției, a fumatului și a jocurilor de noroc. Iar pe fondul lipsei de reacție a opiniei publice se poate trece ușor la aplicarea creditului social.
Experimentul se practică de câțiva ani în China, unde, potrivit unui raport publicat anul acesta de surse guvernamentale chineze un om odată discreditat se confruntă cu interdicții peste tot. Motivele pentru care creditul social al oamenilor poate fi afectat variază de la neplata taxelor individuale până la răspândirea de informaţii false sau consumul de droguri. Așadar, conform creditului social ”cine fluieră în pagodă” se pomenește cu libertatea de mișcare restricționată, prin refuzul de a i se permite să cumpere bilete de tren sau de avion, sau prin restricționarea altor drepturi, precum acela de a face cumpărături. Iar cine intră pe ”lista neagră” greu mai scapă de acolo.
Dat fiind precedentele consemnate în perioada pandemiei de COVID, când, prin instituirea a fel de fel de restricții, autoritățile au încercat să-i oblige pe români să se vaccineze ”de bună voie și siliți de împrejurări” ne putem aștepta la orice din partea guvernanților, acre vor să își adjudece pe veci puterea în stat. Și totul se va face, bineînțeles, din prea multă grijă față de om!
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
