<
Actualitate

Emil Boc alături de Dorin Lojigan la Câmpia Turzii

De departe cel mai apreciat primar din țară, liberalul Emil Boc, a venit la Câmpia Turzii în campanie electorală pentru europarlamentare. Alături de consilierii județeni Dumitru Drăghici și Cristian Haiduc și edilul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, a luat la pas orașul întâlnindu-se cu cetățenii din Câmpia Turzii. Și da, a venit singur, fără oameni de ordine, fara jandarmi, fără frică. Este unul dintre cei mai respectați oameni politici din România, cu mult fler și carismă. Și a făcut multe și multe a schimbat în Cluj Napoca. Este o imagine puternică a PNL-ului.

Revenim la alegerile europarlamentare, la Câmpia Turzii, edilul Lojigan are relații strânse de amiciție și prietenie cu candidații PNL la alegerile europarlamentare. Unul dintre cele mai bune exemple este Daniel Buda, care în urma cu două săptămâni a poposit la Câmpia Turzii tot într-o zi de miercuri, zi în care se organizează târgul săptămânal.

Având o vastă experiență în administrația locală, Emil Boc poate să fie privit „fratele” mai mare a lui Dorin Lojigan care a și declarat că: „Emil Boc este un om echilibrat și altruist, care ne-a împărtășit din experiența sa și ne-a sfătuit ori de câte ori am avut nevoie. Am prezentat acestuia strategia de dezvoltare a municipiului nostru și proiectele pe fonduri europene depuse sau aflate în implementare, primind girul domniei sale cu privire la directia favorabilă în care se îndreaptă comunitatea noastră”

Așadar, Câmpia Turzii are aliați de nadejde prin personele importante care au trecut pragul municipiului nostru. Emil Boc și Daniel Buda sunt doar două exemple puternice.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS