Ca în fiecare an, ziua de 15 ianuarie a fost marcată de toți elevii școlii, care au venit cu volume de Eminescu, din care au citit sau au recitat poeziile preferate. S-au organizat adevărate ateliere de creație în care micii artiști au realizat desene, postere, referate, materiale power-point dedicate Luceafărului poeziei românești. Produsele finale ale proiectului au fost expuse în clase și pe coridoarele școlii.
La ora 11, elevii ciclului gimnazial s-au adunat în jurul statuii marelui poet, opera sculptoriței Maria Sicoie, fosta elevă a școlii din Mihai Viteazu. Grupul de recitatori, îndrumat de profesorii Mircea Ioana și Cocan Mihaela, a evocat opera și viața Luceafărului poeziei românești. Într-o atmosferă de profundă simțire românească, auditoriul a vibrat la auzul unor poezii cunoscute din lirica eminesciană: ”Lacul”, ”Revedere”, ”Trecut-au anii…”,”Scrisoarea a III-a”, ”Somnoroase păsărele”, ”Mai am un singur dor”, ”Ce te legeni…”
Sărbătoarea a continuat și după masă. La Casa de Cultură a comunei, elevii școlii și Corul”Mihai Vodă”, condus de preot Sebastian Zăhan, au susținut un sensibil recital de poezie și muzică.