<
Actualitate

Elevii școlii gimnaziale Luna au fost premiați

O zi importantă pentru elevii din comuna Luna. Activitatea „Alături de Hristos, în Europa sec XXI- Bucuria Învierii” organizată de Școala Gimnazială Luna și-a premiat participanții. Elevii au participat la un concurs internațional organizat de episcopia din Italia. Tinerii au fost îndrumați de profesoara de religie, Popa Violeta, și au castigat câteva premii importante. Înainte de festivitatea de premiere, Pr. Protopop Alexandru Rus și preoții satelor Luna, Luncani și Gligorești, au oficiat o slujbă de mulțumire ca mai apoi, Pr. Protopop să evidențieze importanța orelor de religie în școala și totodată să felicite elevii pentru implicare în acest proiect.

” Sunteți la capătul unui an de școală și de activități, și este timpul în care trebuie să culegeți roadele. A fost aceasta problemă cu aceasta boală în lume dar viața merge mai departe și cu bucurie constat că această colaborare între biserica și școală a continuat și în această perioadă și s-a transformat în proiecte frumoase, ca și acest proiect pe care îl vom și premia în această zi. În primul rând dau slava lui Dumnezeu că suntem în biserică, de fapt, școala de aici a început, din tinda bisericii, și este firesc ca să revenim în sânul bisericii cu activități. Apoi, înțeleg că ați desfășurat un frumos proiect care a legat punți între copiii de aici și copiii din Diaspora. Acest lucru este lăudabil, pentru că este nevoie de comunicare. Aș vrea ca acest proiect să nu se oprească aici și să nu fie încadrat în aceste limite ale unui proiect scris, ci să îl continuați, fiecare în parte, pentru că avem nevoie să cunoaștem și România care este dincolo de hotare. (…) Sper din toata inima ca exemplul școlii dumneavoastră să fie luat și de alte școli. Felicitari! Pr. Protopop Alexandru Rus.


„Scopul întâlnirii noastre este premierea copiilor care au participat la concursul internațional și au obținut rezultate foarte frumoase anul acesta. Al doilea obiectiv este evidențierea și importanța orei de religie în școală.”, Prof. Violeta Popa

La final de eveniment, fiecare dintre elevii prezenți au primit câte un premiu și o diplomă, precum și un cadou oferit de Primăria și Consiliul Local Luna.

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS