Deși acest an a fost unul diferit, din toate punctele de vedere, pandemia anulând multe activități ce erau deja tradiție pentru comunitate, iată că la Frata, rezultatele deosebite ale elevilor la Evaluarea Națională 2020 au fost recompensate.
Cursurile s-au desfășurat in condiții total diferite de cele cu care am fost obișnuiți, însă acest lucru nu a împiedicat elevii silitori să obțină medii mari la Evaluarea Națională. O sărbătoare vestită pentru comuna Frata, s-a desfășurat și ea atipic față de anii trecuți, din cauza restricțiilor privind măsurile de prevenire a infectării cu noul coronavirus. Este vorba de Festivalul Jocul Satului, care este deja o tradiție pentru comună.
Aflat la cea dea XVI-a ediție a Festivalului “Jocul satului”, având ca organizatori Consiliul Județean Cluj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, Primăria și Consiliul Local Frata, Centrul de informare turistică Frata și Căminul Cultural Frata.
În cadrul acestui festival, au fost premiați patru elevi ai Școlii Gimnaziale Frata, care au obținut rezultate deosebite la Evaluarea Națională 2020.
Romulus Bucur, responsabil serviciului cultural al Comunei Frata: ” La „Jocul Satului” au fost aduşi şi elevii cu merite deosebite ai comunei, dar nu pentru a juca, ci pentru a-şi primi premiile în urma rezultatelor obţinute la învăţătură şi participarea cu bune rezultate la olimpiadele şcolare ale anului de studiu încheiat, astfel că pe data de 8 septembrie 2020, în cadrul ediției a XVI-a a Festivalului Jocul Satului din comuna Frata, am premiat elevii Școlii Gimnaziale care au obținut rezultate deosebite la Evaluarea Națională. Au fost premiați 4 elevi, aceștia având cele mai mari medii din școală. Această idee minunată de a felicita public elevii eminenți este ideea Consiliului Local al comunei Frata, care se mândrește astfel cu rezultatele elevilor, la care au contribuit, bineînțeles, si cadrele didactice din unitatea de invățământ amintită. Elevii silitori au fost recompensați cu diplome de excelență, trofee dar și premii in bani”