Dupa ce acum două zile, Electrica ne-a luat prin surprindere cu o pana de curent la ora 8.00 dimineața, am fost surprinși și astăzi cu o pană de curent de toată frumusețea, respectiv de la ora 11.00 și până la orele 14.00.
Evenimentele acestea se petrec pe strada 22 Decembrie 1989 din Turda și chiar dacă unul din localnici a făcut sesizare la cei de la Electrica, dispeceratul i-a răspuns prompt ca poate face sesizări câte dorește, pentru că le face degeaba.
Ca localnic al zonei, deranjată fiind de cele întâmplate, consider că ar fi de bun augur să se anunțe aceste „mici” inconveniențe.