Zâmbete, voie bună și multă energie!
Așa a arătat cea de-a doua ediție a evenimentului EggSalt, vânătoarea de ouă organizată special pentru copiii care ne-au vizitat în perioada sărbătorilor pascale.
A fost o surpriză de care s-au bucurat din plin atât cei mici, cât și părinții lor – un moment de bucurie într-un loc unic în lume.
Salina Turda s-a transformat pentru două zile într-un tărâm al aventurii, iar micii noștri vizitatori au plecat nu doar cu ouăle găsite, ci și cu amintiri de neuitat.
Vă mulțumim că ați fost alături de noi și vă promitem că surprizele nu se opresc aici!
