Editorial: La școală sau la numărat bani
de Emil HĂLĂȘTUAN
În Raportul cu rivire la modul de organizare și desfășurare a examenelor naționale în sesiunea iunie-iulie 2023 se precizează că circa 4500 de eelvi de clasa a VIII-a au abandonat școala în ultimul an. Pe site-ul edupedu.ro s-a postat un calcul potrivit căruia numărul copiilor care au aabndonat școala în anul școlar 2022-2023 reprezintă echivalentul a 178 de clase, cu câte 25 de elevi, fiecare. Din cei 179.563 de elevi al căror nume figura în evidențe la 1 septembrie 2022, la Evaluarea Națională s-au înscris 161.652. Dacă se scad din numărătoare cei 4461 de eelvi care au abandonat școala, rămân 13.411 absolvebți ai clasei a VIII-a care nu s-au înscris la Evaluarea Națională. Asta înseamnă că, din start, peste 17.900 de elevi nu se vor mai regăsi, la toamnă, în nicio formă de învățământ!
Dincolo de celelalte cauze ale absenteismului școlar, fenomen ce impune o analiză pertinentă și măsuri așijderea din partea factorilor de decizie (competenți), rata abandonului școlar, ce se păstrează cam la aceleași cote în ultimii ani, demonstrează că mulți tineri și chiar părinții acestora, nu dau doi bani pe școală. Proverbul ”dacă ai carte ai parte” s-a perimat în acsete vremuri de restriște în care cultura este jertfită pe altarul goanei după bani. ”La ce-i trebuie să știe să scrie și să citescă? Este destul dacă știe să numere banii!
Și, de peste 30 de ani, s-a demonstrat, din ce în ce mai cu prisosință, că în societatea românească, pentru a răzbi, nu este nevoie de carte ci de tupeu. Or cine are carte, devine sclavul unor principii și valori morale de la care nu abdică pentru a face bani pe căi neortodoxe. Pentru că averile, în România post-comunistă, îndeobște așa s-au făcut: prin lipsă de scrupule, prin tupeu la maximum, prin călcarea în picioare a oricăror valori morale.
Și de ce ar proceda generațiile tinere altfel? Ce le spun modelele de succes oferite de societate: Că șmechereala contează mai mult, în ecuația supraviețuirii, decât priceprea. Că practicarea meseriilor prin intermediul căroara se obține, cu adevărat, plus-valoare, nu asigură, de cele mai multe ori, un trai bun. Azi, în România, cele mai bănoase preocupări se dovedesc, îndeosebi, cele nelegale ce înlesnesc obținerea unor venituri mari, uneori dea- dreptul fabuloase, fără multă muncă și fără cheltuială de creier ars.
Apoi, într-o ierarhie sui-generia a nivelului veniturilor urmează angajații la stat. Dar un serviciu la stat necesită, pe lângă proptelele de rigoare și o diplomă, document prin care de certifică absolvirea unei instituții de ănvățământ superior. Dar câtă acoperire în cunoștințe și dexterități dobândite au acele diplome, se știe. De vreme ce universitățile particulare s-au transformat în adevărate fabrici de diplome, iar cele de stat seamănă cu o poartă prin care se pătrunde în întreprinderea de doctori, ce mai contează calitatea ”produsului finit” care ar fi absolventul unor asemenea forme de învățământ.
Mustesc instituțiile statului, de la primării până la ministere, de doctori făcuți la apelul bocancilor! Și atunci, pe bună dreptate, noile generații se întreabă de ce ar mai merge la școală? Qui prodest?
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
