<
Actualitate

Editorial: Evaluarea națională: Sub semnul secretomaniei și al bunului plac

Editorial: Evaluarea națională: Sub semnul secretomaniei și al bunului plac

Editorial. Emil Hălăștuan: Evaluarea națională: Sub semnul secretomaniei și al bunului plac

La începutul lunii februarie s-a organizat simularea examenului de evaluare națională pe care îl vor susține elevii clasei a VIII-a, cu ocazia absolvirii școlii gimnaziale. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj, un număr de 5.801 elevi de la școlile gimnaziale din localitățile județului au susținut, în intervalul 1-3 februarie  probele scrise din cadrul simulării județene, la Limba și literatura română, Matematică și Limba și literatura maternă.

Cu toate acestea o analiză publică a nivelului de pregătire atins de elevii care în vară vor bate la porțile liceelor, nu se poate face, pentru că, deși evaluarea lucrărilor s-a realizat între 1 și 6 februarie, la școlile unde învață elevii participanți la probele simulării ”rezultatele nu vor fi publice și nu vor fi afișate”. Mai mult decât atât notele obținute la simulare au regim facultativ. Dacă elevul sau părinții or tutorii acestuia solicită, în scris, notele obținute la probele simulării se vor trece în catalog, dacă nu, nu. În aceste condiții, unii profesori s-au întrebat, pe bună dreptate, de ce și-au mai pierdut ore bune din timpul liber pentru a corecta lucrările?

Deși întrebarea era pur retorică, pentru că nimeni nu aștepta vreun răspuns, ISJ Cluj a precizat că rezultatele obținute de elevi la simularea județeană vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar în care acestea s-au desfășurat, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Totul se petrece între pereții școlii. Comunitățile din localitățile județului nu au dreptul să știe ”cum învață ai noștri tineri”.

Tot în luna februarie elevii claselor a XII-a/a XIII-a au participat la simularea județeană a probelor scrise ale examenului de Bacalaureat 2023. Simularea a început marți, 7 februarie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, miercuri, 8 februarie, s-a desfășurat proba obligatorie a profilului, urmată de proba la alegere a profilului și a specializării, care a avut loc în 9 februarie. Vineri, 10 februarie, elevii claselor a XII-a, care studiază în limba minorităților naționale, au susținut proba scrisă la Limba și literatura maternă. Evaluarea lucrărilor s-a realizat la nivelul fiecărui liceu, în perioada 7-13 februarie.

Comunitățile locale au dreptul să știe cu ce rezultate se soldează procesul de învățare în școli și licee, cu atât mai mult cu cât finanțarea acestora se face cu bani publici, adică cu bani din buzunarul fiecărui cetățean plătitor de taxe și impozite la statul român. Din bugetul consolidat al statului banii alocați învățământului public se distribuie potrivit principiului ”per capita”. Oare secretomania manifestată în cazul rezultatelor de la simulările evaluării naționale și a bacalaureatului are scopul de a ascunde faptul că școlile publice primesc bani conform principiului ”per copita” și nu ”per capita”?

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS