Cine acordă notă de trecere Educației?
Emil HĂLĂȘTUAN
Dacă s-ar asimila Educația unui personaj în carne și oase, dacă acest domeniu al vieții sociale ar intra, bunăoară, în pielea unui elev, ar primi notă de trecere la examenele școlare ce marchează trecerea dintr-un ciclu de învățământ în altul? Realitatea din Educație, ilustrată de rezultatele ultimelor simulări naționale pentru evaluare, examen susținut la finalul clasei a VIII-a și a celor pentru examenul de bacalaureat, a cărui promovare certifică absolvirea ciclului de învățământ liceal, face dificil răspunsul la întrebarea din titlu.
Iată: Din datele oficiale reiese că un sfert dintre elevii din ultima clasă a ciclului gimnazial au obținut note sub 5 la proba de limba și literatura română susținută în cadrul simulării examenului evaluării naționale. Dacă acestui procent i se adaugă cel de 14 la sută, cât reprezintă ponderea notelor de 5-5.99, rezultă că un total de 39 la sută dintre elevii de clasa a VIII-a, nu au cunoștințe satisfăcătoare de limba română, limba oficială a țării ai cărei cetățeni sunt! Acest procent înclină balanța spre mediocritate, deoarece doar 29 la sută dintre viitorii absolvenți ai ciclului gimnazial au reușit să obțină note între 8 și 9,99 la proba de limba și literatura română din cadrul simulării examenului evaluării naționale.
Teoretic, rezultă că circa 25 la sută dintre elevii fiecărei clase a VIII-a din școlile românești nu se pot descurca mulțumitor în limba română! Iar aproape jumătate dintre elevii clasei finale a ciclului gimnazial au dobândit cunoștințe de nivel mediocru la disciplina limba și literatura română! Mult, foarte mult, în comparație cu situația din timpul orânduirii comuniste, când fiecare clasă își avea ”faliții săi” dar aceia se puteau număra pe degetele unei singure mâini.
La probele scrise susținute de elevii clasei a XII-a cu ocazia simulării examenului de bacalaureat, o cincime au obținut medii sub 5, dar nici cei peste 26 de mii de elevi ce au realizat medii situate între 5 și 5,99 nu au atins baremul necesar pentru absolvirea, fie și la limită, a examenului de bacalaureat.
Situația din domeniul educației și a învățământului se definește prin precaritatea actului de perdare-învățare, iar starea aceasta nu se schimbă atâta vreme cât prin modificările și paramodificările legii educației nu se taie răul din rădăcină.
Și, câteva din rădăcinile cancerului ce tinde să distrugă învățământul românesc, deși au dobândit tulpini viguroase, se cer extirpate fără întârziere dacă se dorește însănătoșirea climatului din Educație. Astfel, ar trebui eliminate admiterile pe bază de dosar. Prin aplicarea metodei cu pricina s-a reușit doar extinderea obiceiului meditațiilor la aproape toate disciplinele de învățământ, deoarece la admitere, fie aceasta în liceu, fie în facultate, toate notele contează! De asemenea, admiterea pe bază de dosar a radicalizat atitudinea părinților, față de dascăli. Nu mai departe decât în ultimele trei-patru săptămâni, s-au consemnat cazuri în care unii părinți au amenințat cadrele didactice chiar și cu moartea, în cazul în care progeniturile lor vor primi note mici, pentru că acestea ”strică dosarul”. Examenul de admitere, cu probe în general scrise, ar trebui să își reintre în drepturi.
Se dovedește utilă și arondarea strictă a elevilor la școlile gimnaziale din cartierele unde locuiesc. Acum școlile funcționează ca niște srl-uri care oferă servicii în domeniul educației și caută să racoleze cât mai mulți clienți!
Sigur, în acest caz trebuie ținut seama de gradul de pregătire al dascălilor. Cei care nu reușesc să obțină notă de trecere la definitivat ar trebui îndepărtați din învățământul public. Moda repartizării acestora la școli de mâna a doua se cuvine eradicată, prin dispariția unei asemenea clasificări. Calitatea învățământului trebuie să fie aceeași, măcar în ceea ce privește școlile din mediul urban, dar nu numai. Există în unele comune școli în care calitatea învățământului rivalizează cu cea din școlile de la oraș. Deci, se poate! Dar rezolvarea definitivă a problemei trenează. De ce? O remarcă devenită antologică a unui fost membru în Consiliul local Turda, poate sugera răspunsul: ”Ori nu se vrea, ori nu se poate!”
Ar mai trebui lucrat și la sistemul de repartizare al banilor publici pentru unitățile de învățământ, fie acestea din categoria preuniversitară sau din rețeaua de instituții ale învățământului superior. Elevul sau studentul înseamnă bani! Deci, aveți grijă de ”Măria sa elevul, sau de domnii/doamnele studenți (e) să nu-i supărați cumva cu niscaiva corijențe sau, Doamne-ferește, cu vreun examen picat, că de se supără pleacă la alte școli! Cu tot cu finanțarea per-capita alocată respectivului!” Din această cauză, finanțarea ”per capita” tinde, tot mai mult, să se transforme în finanțare ”per copita!”.
Expresia este dură, dar situația din Educație necesită administrarea de dușuri reci, poate, poate, șefii Învățământului se vor trezi la realitate. Dacă se vrea, că de putut se poate! Tot atât de adevărat este că nu oricine poate!
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
