<
Actualitate

Eclipsă de Soare

O eclipsă de Soare are loc pe 21 iunie, iar fenomenul este vizibil și din România, începând cu ora 08:13.
Observat de pe Pământ, unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice are loc atunci când Luna acoperă parțial Soarele. Astfel, un „inel de foc” se formează pe cer. Iată că pe 21 iunie un astfel de moment ne va încânta privirile.
Fenomenul se numește o eclipsă inelară sau eclipsă parțială de Soare și se întâmplă atunci când Luna este la cea mai mare distanță de Pământ pe orbita sa, astfel că pare mai mică pe cerul nostru în comparație cu Soarele.
Mica diferență în mărime este tocmai ceea ce deosebește eclipsele inelare și cele totale, atunci când poziția mai apropiată a Lunii o face să pară de aceeași dimensiuni ca Soarele. De asemenea, în acest caz, „inelul de foc” este distorsionat de atmosfera planetei noastre.
Spectacolul eclipsei de Soare va putea fi văzut și pe cerul României
În acest sfârșit de săptămână, eclipsa de Soare va fi vizibilă din Asia și Africa central, precum și multe alte locații ca sud-estul Europei și zone întinse din Australia.

Fenomenul uimitor a putut fi observat devreme în dimineața zilei de 21 iunie, începând cu ora 08:13. Faza maximă a eclipsei parțiale a avut loc la 08:43, iar fenomenul a luat sfârșit la ora 09:14.
În timpul fazei maxime, Luna va bloca 99,4% din Soare.

NASA subliniază că putem să ne aflăm la sute de kilometri depărtare de banda de totalitate și tot ne putem bucura de priveliștea deosebită. Bineînțeles, acest lucru este posibil atât timp cât cerul este senin.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS