Primăria Câmpia Turzii a anunțat că toate microrampele dedicate colectării deșeurilor vegetale, unde – în mod ilegal – anumiți cetățeni depozitau și deșeuri provenite din construcții, vor fi desființate ca urmare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.38/2016 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 39/2016 colectarea selectivă a deșeurilor care a devenit obligatorie la nivelul întregii țări.
Vestea a bucurat pe de-o parte pe unii dar pe de altă parte mai multți locuitri ai Municipiului Câmpia Turzii nu știu unde epot de acum încolo să depoziteze deșeurile vegetale.
În ședința de consiliu local de joi, 24 iunie, la punctul diverse, primarului Municipiului Câmpia Turzii i s-a ridicat această problemă, iar acesta a făcut unele precizări:
”Așa cum știți, de la 1 iunie s-a schimbat operatorul de salubritate pe zona Turda- Câmpia Turzii și toate zonele arondate pe baza unui contract pe care l-au câștigat într-un proces de atribuire de către Consiliul Județean Cluj. Lumea trebuie să înțeleagă, și este foarte important, că firma care colectează gunoiul nu mai este firma primăriei, noi nu mai avem în acest moment nicio responsabilitate în ceea ce privește adunarea gunoiului menajer de la populație. Acum trebuie să ne civilizăm, trebuie să învățăm că atât gunoi cât producem, atât trebuie să plătim.
Ați observat probabil că am început să desființăm acele rampe ilegale care funcționau la Câmpia Turzii, că până la urmă nici la Turda nici la Mureș, nici la Cluj nu funcționau astfel de rampe, am început să le desființăm, în urma discuțiilor cu Grada de Mediu, cu partea stângă a Drumului Național cum vii de la Turda spre Luduș și am desființat în acest moment rampa de la Autogară, rampa de la Viișoara, se lucrează intens si cred că într-o zi -două, poate chiar astăzi, se termină și rampa de pe strada Arieșului. Am aranjat zona, am pus pământ, am pus sămânță de gazon, udă salubritatea, zilnic, acele zone și lumea trebuie să înțeleagă că este interzis să mai depoziteze acolo. Din păcate, din cauza sistemului de monitorizare, mai sunt si cetățeni care au învățat să se ferească de el, toți cei care au venit cu mașini, au fost amendați fără excepție”.
„Iar acum, operatorul este unul privat, îl interesează să câștige niște bani”
„Aceeași situație va fi si la case. Terminăm partea stângă, trecem pe partea dreaptă, str. Republicii, tot ce înseamnă rampe de genul acesta, vor dispărea din oraș, și după aceea, lumea nu va mai avea unde să depună. Pe grupul primăriei, pe site-ul primăriei, sunt comunicatele noastre, este număr de telefon, la care cetățenii pot suna, iar ei vin și iau de acasă gunoiul”
Există și cetățeni supărați că de ce s-au închis rampele.
„Dar ei nu se gândesc că dacă se duc si aruncă gunoiul în capăt, pe str. Mihai Eminescu, cineva trebuie să il ducă apoi de acolo. Primăria nu poate plăti, că tu, persoană fizică, depozitezi gunoiul acolo. Atunci vin cei de la blocuri,” domnule, eu am contract , de ce nu imi plătești și mie, de ce plătești doar celor de la case?”.
Cea mai bună variantă e să sunați la firmă, ei vin și ridică gunoiul și plătești cât îți duce. Am mai avut o propunere ieri, m-am întâlnit cu ei. Avem acel platou din spatele Companiei de Salubritate care în acest moment este nefolosit. Ne-am oferit să le dăm acel platou lor, pentru că în săptămânile care urmează vor veni 15.000 de pubele ce vor fi împărțite la case, e un volum foarte mare, care va avea de nevoie de un spațiu de depozitare.
O să încercăm să vedem dacă le vom putea depozita parțial la școala de pe Șarât, dacă avem acordul școlii, pentru ca cei care locuiesc pe Șarât să le ducă de acolo iar restul să le păstrăm pe platou. În momentul în care vii să ridici pubelele, faci contractul cu operatorul. Ai încheiat contractul pe loc, ei îți duc acasa pubelele iar acolo poți să reciclezi selectiv.
Soluția pentru deșeuri vegetale.
Atunci am spus că după ce se termină operațiunea de distribuire a pubelelor, să își pună niște containere cum sunt cele puse pe Șarât, în capăt la Traian, pe Mihai Eminescu, containerele acelea mari pe care să scrie ”lemn”, ”moloz” și așa mai departe. Fie ii suni pe ei să ți le ducă de acasă, fie le duci tu acolo, cu mașina, îți cântărește și plătești. Este foarte important ca lumea să înțeleagă că se va plăti cât gunoi consumi. Și nu am de gând să fac nici un fel de rabat, și amenzile au crescut, potrivit noilor reglementări aprobate, până la 6000 de lei. Și vom aplica amenzi! Trebuie să prevenim cumva aruncarea gunoiului pe domeniul public! Cât gunoi consumi, atât trebuie să plătești! Lumea trebuie să selecteze așa, si nu am de gând să fac rabat, acum când în oraș este o schimbare vizibilă, mașinile cu care ei au venit sunt mașini noi, mașini la standarde europene și acum vor întelege și cei care intrebau de ce nu cumpărăm mașini. Uite de aceea, pentru că o mașină este de 225.000 euro, cât de cât bună, second, nu nouă, ar fi început cu întrebări de genul ”de ce ai cumpărat masini, dacă știai că vin ei cu mașini noi?” Cam aceasta este situația cu gunoiul și chiar vă rog să o transmiteți!! NU se va face rabat, se vor aplica amenzi și lumea trebuie să înțeleagă : Cât gunoi produci, atâta plătești! ”